Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Fluturaşi cu „Keep walking Monica!“, pe pupitrele parlamentarilor


Fluturași imprimați cu textul „Keep walking Monica!” („mergi mai departe Monica!”- aluzie la sloganul unei cunoscute mărci de scotch) au apărut, ieri, pe pupitrele băncilor opoziției din Parlament, la dezbaterea moțiunii de cenzură promovată de PSD. După ce fluturașii, avînd textul imprimat cu tuș negru pe hîrtie albă de bună calitate au dispărut de pe pupitre, un teanc au fost așezat în holul central din fața sălii de ședință, pe masa rezervată presei. Potrivit unui articol publicat ieri, ministrul Justiției, Monica Macovei, ar fi băut peste măsură, la un complex din Costinești – unde se afla pentru congresul avocaților – apoi ar fi spart pahare. „Domnule prim-ministru, nu avem nici un fel de «complex Rodica Stănoiu» și cred că nici dvs. nu o să aveți în perioada următoare un «complex Vox Maris» în care să produceți legislație pentru guvern”, a opinat, tot miercuri, președintele PSD Mircea Geoană. Monica Macovei a negat că s-ar fi îmbătat și ar fi spart pahare, ea spunînd că totuși a fost acolo și că a băut vin, în compania unor persoane din conducerea Uniunii Avocaților. Ministrul Justiției s-a aflat, la sfîrșitul săptămînii trecute, la Congresul Uniunii Avocaților din România, organizat la Costinești, participînd la masa festivă care a avut loc cu această ocazie, la complexul hotelier Vox Maris din localitate. Monica Macovei a stat la masă alături de cîțiva lideri ai avocaților, timp de cîteva ore, într-o atmosferă calmă, a băut și a mîncat, iar seara a decurs fără incidente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?