Ministrul Finanțelor a anunțat o posibilă mărire a TVA de la 1 ianuarie 2006. Vestea a produs un adevărat cutremur în presă și în politică. Au sărit să critice intenția nu numai adversarii Guvernului, dar și prietenii acestuia. Prin vocea radiofonică a lui Emil Boc, Partidul Democrat a susținut că se opune categoric măsurii. Tehnic e, poate, necesar- a declarat președintele cu înlocuitori al PD. Politic însă așa ceva este exclus – a conchis domnia sa. Televiziunile arondate Puterii s-au năpustit pur și asupra asupra anunțului pentru a-l face praf și pulbere. Dînd curs unui vechi și verificat vicleșug, au fost difuzate declarații dinainte știute. Reporteri speriați că sunt în direct au transmis din fața guvernului pamflete incendiare. Reacția are însă o slăbiciune. Pleacă de la premisa că mărirea TVA e un capriciu al Ministrului Finanțelor. S-a tăiat într-o dimineață, la bărbierit, cu lama și, furios pe usturime, a decis să pună un nou bir pe spatele românilor. De aici fermitatea cu care Emil Boc spune o prostie. Åži anume că din punct de vedere politic mărirea TVA nu se susține. De aici valul de proteste. Lovindu-se de ele, guvernul se va speria și va da înapoi. Desigur, din punct de vedere politic mărirea TVA e o greșeală. Alianța DA a ajuns la Putere și prin făgăduiala unei drastice reduceri a fiscalității. Desigur, guvernul se poate speria de violența înjurăturilor. Din nefericire nu poate da înapoi. Pentru că mărirea TVA e o măsură cerută de realitate. Åži nu oricum, ci imperios. Dacă nu se ia, în scurt timp statul riscă să rămînă falit. Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu. Prin decizia de a stabili o cotă unică de impozitare. Åži nu atît prin decizia în sine, ci prin felul în care a fost luată. Nici nu se spălase bine cerneala de pe jurămîntul noului Cabinet, că țara s-a și trezit cu impunerea cotei unice. Zadarnic au avertizat specialiștii că o asemenea măsură revoluționară nu se ia așa, peste noapte. Că trebuie să se țină cont de realitățile specific românești. Åži că aceste realități nu sunt pregătite pentru introducerea cotei unice de impozitare. Printre altele, specialiștii au atras atenția că România n-are o autentică economie de piață. Oamenii noștri de afaceri sunt în marea lor majoritate niște rătăciți în spațiul capitalist. Ca dovadă că după 15 ani de tranziție n-au înflorit firmele, ci vilele. Era de așteptat, așadar, ca prin introducerea cotei de 16 la sută, să sporească masiv consumul și nu producția. Profitul suplimentar s-a dus în iahturi, în vile, în automobile de lux, în fundul starletelor disponibile. Pentru a contracara acest efect catastrofal, guvernul se vede obligat să mărească TV. N-ar fi fost mai bine dacă ar fi ținut cont de la început de caracterul atipic al acestei țări în care pînă și răpirile sunt caragialiene?
