De vreo săptămînă aproape, televiziunile, instituțiile media cele mai dependente de regimurile instalate la Putere prin alegeri, nu ostenesc a consacra emisiuni întregi Mineriadei din 13-iunie 1990. Folosită ca titlu, formula e improprie. Am scris despre evenimentele din iunie 1990 numeroase articole. Åži nu în 2005, cînd Ion Iliescu e un politician tras pe linie moartă, ci în 1990- 1996, cînd fostul președinte se bucura nu numai de o putere în stat, dar și de o simpatie populară evidentă. Ca jurnalist martor direct al evenimentelor – am fost seară de seară în Piața Universității, am fost lovit de parașutiști la Ministerul de Interne, am urmărit mișcările minerilor – am ținut să precizez, de fiecare dată cînd am scris, că 13 iunie diferă de 14 iunie, astfel că aceste zile nu pot fi adunate sub sintagma Mineriada din 13-14 iunie 1990. Firește, incidentele din 13 iunie, prezentate de TVR și de autoritățile de la vremea respectivă drept „rebeliune legionară” au jucat un rol extrem de important în venirea minerilor la București. Sinceri FSN-iști, ca, de altfel, întreaga țară de dincolo de Chitila, minerii au fost convinși că Ion Iliescu e amenințat de o lovitură de stat. De 15 ani, de cînd mă ocup de enigmele postdecembriste, n-am putut afla cine a pus la cale violențele din 13 iunie. Ion Iliescu și cei din jurul lui susțin că forțele de dreapta au încercat un scenariu asemănător cu cel din decembrie 1989. Potrivit acestui scenariu, forțele de ordine – Armata îndeosebi – urmau să intervină cu brutalitate. Morții și răniții erau gîndiți drept detonatorul unei mișcări antiguvernamentale de proporții, menite a instaura la Putere formațiunile care pierduseră alegerile din 20 mai. Astfel s-ar explica prudența Armatei de a interveni, preferîndu-se pînă la urmă soluția acțiunii în forță a parașutiștilor, acțiune soldată cu cîțiva morți, despre care nu s-a mai vorbit. La deschiderea focului de către parașutiști împotriva manifestanților care se încăpățînau să nu plece de la Ministerul de Interne am fost și eu martor ocular. Venirea minerilor e prezentată astfel drept o reacție aparte a Puterii FSN-iste la această provocare. S-a apelat la o categorie de civili pentru o contralovitură administrată celor care plănuiseră 13 iunie. Adversarii lui Ion Iliescu au susținut de-a lungul timpului că lucrurile stau altfel. Åži anume că Puterea FSN-istă a pus la cale violențele din 13 iunie pentru a provoca reacția minerilor și a muncitorilor bucureșteni de a doua zi împotriva partidelor istorice, a presei cîrtitoare și a „golanilor” din Piața Universității. Cine are dreptate? La 15 ani de la evenimente, n-am aflat răspunsul. De asta cred că mult mai bine ar fi fost ca, în locul materialelor propagandistice împotriva unui om mort politic – Ion Iliescu – să se fi purces la o scotocire a arhivelor, la luarea unor mărturii edificatoare, acțiune gazetărească normală pentru a descoperi adevărul.
