Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

„Voi avea o bună colaborare cu noua conducere a PSD“


Președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că va avea o bună colaborare cu noua echipă de la conducerea partidului. Liderul PSD Vrancea a spus că, prin alegerea noii conduceri, membrii PSD au dat dovadă de maturitate politică, transformînd partidul într-unul „modern și european”. „Eu cred că acesta a fost un examen greu, democratic, pe care l-am depășit împreună”, a afirmat Oprișan. Acesta și organizația pe care o conduce au susținut alegerea noului președinte, liderul PSD Vrancea declarînd chiar în dimineața primei zile a Congresului că îl susține pe Mircea Geoană. Delegații vrînceni au jucat astfel, un rol important în victoria detașată a acestuia. De altfel, Oprișan este cunoscut pentru criticile la adresa practicilor învechite promovate din unii membri din vechea gardă și pentru insistența cu care a cerut înnoirea și modernizarea PSD. Marian Oprișan a mai precizat că, prin noua formulă a partidului, procesul de luare a deciziilor a fost transferat către baza formațiunii, aceasta fiind una din schimbările solicitate de liderul PSD Vrancea, încă de anul trecut, după alegerile locale. „Cred că și Geoană și Năstase și Mitrea și Ion Iliescu și șefii delegațiilor județene am învățat foarte mult din acest examen trecut împreună. Am dovedit maturitate politică”, a mai afirmat Marian Oprișan. Congresul PSD l-a ales, ieri dimineață, pe Mircea Geoană, în funcția de președinte al partidului. Postul de președinte executiv i-a revenit lui Adrian Năstase, iar cel de secretar general lui Miron Mitrea, deputat PSD de Vrancea. Marele perdant al competiției interne de partid a fost Ion Iliescu, membru fondator al PSD. Iliescu a și „pus umărul” la căderea sa pe linie politică, chiar în timpul Congresului. Prima greșeală a fost folosirea apelativului „tovarășul”, atunci cînd l-a invitat pe Adrian Năstase să prezinte raportul de activitate. Spre finalul luărilor de cuvînt, Iliescu a cerut din nou să se adreseze delegaților și a avut un atac virulent la adresa celor care au cerut schimbarea în PSD. El a gesticulat și a ridicat tonul asemănător cu cel căruia i-a succedat la conducerea țării, respectiv Nicolae Ceaușescu. De altfel, delegații aflați în Sala Palatului l-au sancționat ironic pe Iliescu, strigînd „Ura, Ura, Ura!” ca la întîlnirile comuniste. Cele două ieșiri ale lui Ion Iliescu par să fi întors definitiv votul în favoarea lui Mircea Geoană, care a cîștigat cu un scor zdrobitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?