Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Rimnicu Vilcea Mobilul dublului asasinat a fost jaful


Mobilul dublului asasinat comis săptămina trecută, la Rimnicu Vilcea, a fost jaful, arhitectul și prietena acestuia fiind omoriți de doi cunoscuți, pe care victimele i-au lăsat să intre in casa lor, informează surse din Poliție. Anchetatorii vilceni i-au reținut drept principali suspecți pe Ion Brănescu (26 de ani) și Constantin Ilinca (17 ani), doi tineri care lucraseră o perioadă ca zilieri la arhitectul Gheorghe Voicescu. Cei doi au fost prinși de polițiști duminică seară, la 72 de ore de la comiterea crimelor. Brănescu a fost reținut de Poliție in locuința sa din comuna vilceană Păușești-Măglaj, iar Ilinca la discoteca din aceeași localitate. Deși inițial au negat că ar fi comis crimele, in cele din urmă, puși in fața probelor adunate de anchetatori, ei și-au recunoscut faptele și au declarat că au intenționat să-l jefuiască pe arhitect. Potrivit surselor citate, joi, inarmați cu un cuțit și o bucată de sfoară, cei doi au incercat inițial să comită un jaf in comuna in care locuiau. Ei au incercat să intre intr-o locuință, dar, pentru că nu au reușit și pentru că acolo nu era nimeni acasă, au renunțat. Brănescu și Ilinca ar fi mers apoi in cartierul Ostroveni din Rimnicu Vilcea, unde se gindiseră să atace o cunoștință. Pentru că nici aici nu au avut mai mult succes, persoana respectivă nefiind acasă, au considerat că le-a rămas o singură alternativă – să-l jefuiască pe Voicescu, pentru care lucraseră acum citva timp ca zilieri. Astfel, ei au mers la ușa arhitectului și, motivind că vor să ii returneze cei 500.000 de lei pe care ii datorau, l-au convins pe acesta să ii lase să intre in casă. Cind și-a dat seama că a fost păcălit și că cei doi nu ii aduseseră de fapt banii, Voicescu s-a luat la ceartă cu Brănescu. Tinărul a scos insă un cuțit și l-a lovit de mai multe ori pe arhitect. Speriată, prietena arhitectului – aflată in apartament - a inceput să țipe și a incercat să iasă din casă, pentru a striga după ajutor. Pentru a o opri, cei doi au ucis-o și pe ea, apoi au plecat, susțin polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?