Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Năstase ameninţă cu demiterea secretarilor de stat


Premierul Adrian Năstase a anunțat ieri la videoconferința cu prefecții, posibile schimbări ale unor secretari de stat și subsecretari de stat din cadrul ministerelor sau ale unor persoane care dețin alte funcții de conducere in ministere. „Dorim să efectuăm evaluări pentru persoanele secretarilor de stat și subsecretarilor din cadrul ministerelor și a altor funcții de conducere și, in funcție de rezultate, vom proceda, dacă este cazul, inclusiv la schimbări din funcții pe baza unor criterii obiective”, a spus Năstase. El a arătat că aceste măsuri au in vedere „eficientizarea administrației publice, evitarea uzurii pe care o implică ocuparea unor funcții publice, precum și eliminarea unor susceptibilități in zone cu proiecte de interes național”. Potrivit lui Năstase, o parte din cei aflați in aceste funcții sint „blazați” și „au impresia că pot să intre in vacanță pină la viitoarele alegeri, cind o să vină o altă echipă guvernamentală”. El a precizat că, in aceste cazuri, este vorba despre cei care, in cadrul ministerelor, au schimbat numeroși miniștri. „Aceștia spun că trebuie să aștepte să vadă ce spun viitorii miniștri. Cei care au astfel de probleme să-și ia vacanță un an și să mergă in altă parte”, a arătat Năstase, adăugind că, pentru viitor, este nevoie de „motoare mai puternice și de o implicare mult mai puternică”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?