Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

„Obligaţia noastră istorică este aceea de a-i convinge pe oameni să meargă la vot!“


„Trebuie să demonstrăm, incă o dată, valoarea echipei noastre, trebuie să demonstrăm, incă o dată, că merităm poziția pe care o avem in România. Dacă rezultatele vor fi cele scontate, vă spun că voi avea curajul să mă bat cu oricine din Capitală pentru județul Vrancea și pentru a obține fondurile de care avem nevoie și pe care le merităm”, așa și-a inceput ieri președintele Marian Oprișan discursul in fața primarilor și președinților organizațiilor locale ale PSD. De referendumul din 18 – 19 octombrie a.c. ne mai desparte doar o zi, iar PSD și autoritățile județene au intrat in linie dreaptă cu pregătirile incă de ieri. Tot ieri, in jurul prinzului, s-a deschis și Biroul Electoral Județean care are sediul la Prefectura Vrancea (număr de telefon: 21.11.11 n.r.). Miine și poimiine peste 300.000 de vrinceni sint așteptați la vot. Miine, 18 octombrie a.c. cele 288 de secții de votare din Vrancea, se vor deschide la ora 8.00 și se vor inchide la ora 22.00 iar poimiine, 19 octombrie a.c., secțiile de voatre se vor deschide la ora 8.00 și se vor inchide la ora 20.00. Filiala PSD Vrancea este hotărită să demonstreze, incă o dată, cu ocazia referendumului, că este cea mai puternică filială din țară a partidului de guvernimint. Ieri, la Ateneul Popular a avut loc o intilnire a conducerii filialei cu primarii și președinții din teritoriu in care s-au discutat ultimile amănunte legate de organizarea referendumului din 18-19 octombrie a.c. de care ne mai desparte doar o zi. „Referendumul este un test politic pentru PSD. Responsabilitatea acestuia revine PSD chiar dacă și restul partidelor politice au fost de acord cu modificările Constituției, propuse de noi”, le-a spus ieri la intilnire primarilor PSD și șefilor de organizații, președintele executiva al filialei Vrancea, Mircea Diaconu. Acesta le-a mai spus celor prezenți in sala mare a Ateneului Popular că prezența la urne va fi un criteriu de evaluare a fiecărei organizații in parte și le-a recomandat acestora să nu se culce pe o ureche datorită faptului că referendumul se organizează in douaă zile ci să incerce să ii mobilizeze pe cei cu drept de vot incă de simbătă. „Ar trebui, dacă este posibil, să terminăm referendumul incă de simbătă, 18 octombrie a.c. Este greu dar este un test, prin urmare, situația nu trebuie lăsată la voia intimplării”, a conchis președintele executiv al PSD Vrancea. „Nu interesează pe nimeni vorbele noastre ci faptele noastre” A venit apoi rindul președintelui filialei PSD Vrancea, Marian Oprișan, să le vorbească celor prezenți. incă de la inceput Oprișan le-a spus primarilor și șefilor de organizație că filiala PSD nu se bate, in acest moment, pentru votarea Constituției, ci „pentru prima poziție la vot in ierarhia județelor țării”, avertizindu-i, totodată pe reprezentanții din teritoriu că viitoarele alocații bugetare vor fi făcute și in baza rezultatelor obținute la referendum. „De voi depinde succesul acestei acțiune extrem de importante. Noi, PSD Vrancea, nu ne batem pentru aprobarea constituției, noi ne batem pentru prima poziție la vot in ierarhia județelor țării. De modul in care se va vedea cum am pus la punct această acțiune depinde foarte mult modul in care cei din Capitala țării ne vor privi in continuare. Trebuie să demonstrăm, incă o dată, valoarea echipei noastre, trebuie să demonstrăm, incă o dată, că merităm poziția pe care o avem in România. Nu interesează pe nimeni vorbele noastre ci faptele noastre. Puterea PSD Vrancea stă in abordare a acestor probleme. Trebuie să stăm uniți pentru a ciștiga de o manieră categorică. Dacă rezultatele vor fi cele scontate, vă spun că voi avea curajul să mă bat cu oricine din Capitală pentru județul Vrancea și pentru a obține fondurile de care avem nevoie și pe care le merităm.”, le-a dat asigurări Oprișan. „Cărămida de bază a apartenenței noastre la U.E. și NATO!” Reversul medaliei este, insă, la fel de sugestiv: „Alocațiile bugetare de după referendum vor fi egal proporționale cu rezultatul votului”. „Obligația noastră istorică este aceea de a-i convinge pe oameni să meargă la vot!”, a mai spus Oprișan care a lăsat să se ințeleagă că ideal ar fi ca procentul de prezență la vot să se apropie de 100%. Președintele PSD Vrancea le-a mai spus reprezentanților din teritoriu că cel mai eficient mod de a combate eventualele reproșuri venite din partea celor care nu sint de acord cu modificările aduse Constituției este cel legat de fapte. „Adversarilor noștrii politici nu au fost in stare să facă niciodată nimic pentru ei și nici pentru județul Vrancea. Nu au adus in Vrancea fonduri niciodată și cred că ei trebuie combătuți cu acest lucru. Fapte nu vorbe!, trebuie să fie, și pe viitor, sloganul nostru. După 2000 vă spun sigur că alocații bugetare mai multe ca in Vrancea nu a primit nimeni”, a mai spus Oprișan, sugerindu-le primarilor și președinților de organizații locale că ar trebui să le spună cetățenilor din fiecare sat că noua Constituție este, de fapt, cărămida de bază a „apartenenței noastre la U.E. și NATO!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?