Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Bacinchi şi Valter Popescu aşteaptă apă caldă din ceruri


Focșaniul va rămine, in continuare fără apă caldă, Enet SA și Primăria Focșani nereușind să achite factura pentru gazul consumat in lunile februarie și martie, adică aproximativ 40 miliarde lei. Plățile zilnice derulate prin contul Escrow deschis intre Enet și Distrigaz abia dacă ating suma de 150 milioane lei/zi adică de 10 ori mai puțin decit ar trebui pentru ca să fie acoperită datoria și să fie reluată livrarea de gaz. Surse din cadrul Enet ne-au declarat că situația nu se va imbunătăți nici in zilele următoare deoarece nici Valter Popescu, directorul general al Enet și nici primarul Decebal Bacinschi, nu par a fi in stare să găsească soluții concrete care să deblocheze criza. Ultima găselniță a Enet este aplicarea Ordonanței 400/2003 adică executarea silită a proprietarilor de apartamente cu datorii, prin intermediul administratorilor. „Abia dacă plătim 150 milioane lei pe zi către Distrigaz, sumă total insuficientă față de cit ar trebui pentru deblocarea situației. in perioada următoare nici nu cred că se vor relua livrările de gaz. Nu avem prea multe soluții la indemină, singurul lucru care ne-ar putea scoate din criză fiind acela ca populația să-și achite datoriile. Pentru că acest lucru nu se intimplă vom apela la executarea silită a datornicilor. Acum avem in lucru 10 astfel de cazuri dar in perioada următoare vom cere ajutorul administratorilor care pot declanșa mult mai rapid această procedură”, ne-a spus Valter Popescu, directorul general al Enet SA. care nu a adus nici pe departe vorba despre datornicii tradiționali ai Enet, respectiv Primăria Focșani a cărei datorie se ridică la 90-100 miliarde lei. Soluția la care se referă șeful Enet este executarea silită a proprietarilor cu datorii de către asociațiile de proprietari, conform Ordonanței 400/2003. Asta inseamnă că cei care vor avea piine și cuțitul in această chestiune vor fi administratorii, care vor putea decide cine iși păstrează apartamentul și cine nu. Procedura prevăzută in Ordonanța 400/2003 ocolește sala de judecată și procesele interminabile și prevede ca administratorii să trimită datornicilor somații de plată. Dacă suma nu este achitată administratorul merge la executorul judecătoresc care, in schimbul unui comision, execută silit datornicul răi platnic, totul durind doar citeva zile. Oprișan a adus bani pentru gigacalorimetre in timp ce Enet SA și Primăria stau și așteaptă ca altcineva să le recupereze banii datorați de populație societatea focșăneană a primit 4 milioane de dolari de la Guvern, bani destinați contorizării consumului de apă caldă menajeră și căldură. Alocarea banilor a fost decisă doar după intervenția președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan și a deputatului PSD de Vrancea, Ristea Priboi, care incearcă astfel să micșoreze povara contibuabililor focșăneni in această privință. „Alocarea acestei sume este expresia hotăririi primului ministru Adrian Năstase și a Guvernului de a rezolva ceva ce nu s-a realizat in 13 ani de zile și anume problema incălzirii și a apei calde. Trebuie să ne gindim foarte serios ce vom face cu acești bani pentru că sistemele centralizate au atit avantaje cit și dezavantaje și nu oferă independență fiecărei familii din punctul de vedere al celui care folosește apă caldă și căldură. Primăria municipiului Focșani și Enet ar trebui să știe că orice soluție ar adopta ea trebuie să fie numai in interesul populației. Orice discuție pro sau contra centralelor termice de apartament nu rezolvă criza apei calde din Focșani. Eu sint adeptul soluțiilor reale, concrete, pe care le adoptăm cu larga consultare a cetățenilor și cu acordul acestora. Poate ar fi bine ca să cerem opinia populației și să organizăm o consultare pentru ca această problemă să fie dezbătută „, ne-a declarat Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea. Priboi speră ca focșănenii să aibă facturi mai mici La rindul său deputatul Ristea Priboi, a cărui cuvint a avut un rol important in alocarea acestor fonduri ne-a declarat că banii au fost alocați de datorită performanțelor Consiliului Județean Vrancea. „Banii au fost alocați pentru dotarea mai bună a sistemului de incălzire din Focșani. Sint convins că acești bani vor fi folosiți in cele mai bune condiții astfel incit noile dotări tehnologice de la Enet să ducă la imbunătățirea performanțelor tehnice ale acestei instituții și, implicit, la scăderea facturii către populație”, ne-a declarat Ristea Priboi. Efectul acestei inițiative este acela că vor dispare facturile astronomice care au adus la exasperare multe dintre familiile din municipiu, iar focșănenii vor plăti doar atită apă caldă menajeră și căldură cită vor consuma. Problemele Enet au inceput să devină ale intregului județ, explicația acestui fapt fiind incapacitatea conducerii acestei instituții dar și a Primăriei care este acționarul majoritar al Enet de a rezolva criza apei calde din Focșani. Este bine știut că o astfel de situație poate atirna greu in balanță cind se pune in discuție alegerea unui primar, populația preferind să știe că nu va mai avea parte de asemenea necazuri. De altfel aceasta a fost și una dintre explicațiile pierderii fotoliului de primar de către Nicolae Lățcan la alegerile locale de acum trei ani. Åži atunci, cind erau la modă certurile dintre Enet și CUP, populația a sancționat aspru incapacitatea primăriei de a rezolva problema apei calde care insă se dovedește a fi o nucă prea tare și pentru actualul primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?