Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Riscă să paralizeze din cauza unul sifilis de gradul II


Luminița Chirilă o tinără in virstă de 22 ani din Odobești este bolnavă de sifilis de mai bine de un an de zile. Ea a căpătat această boală de la soțul ei care, intre timp, a intrat in pușcărie pentru furt. De atunci și pină acum, boala femeii a evoluat iar ea spune că s-a ajuns la acest lucru deoarece nu are bani pentru medicamente. Luminița Chirilă locuiește, impreună cu mama, fratele, concubinul mamei și copilul ei, in virstă de un an și jumătate intr-o casă mică, construită din lut cu doar două camere, fără curent electric și apă. Pentru nevoile familiei femeia aduce apă de la Milcovul. Pentru că nu are nici o calificare nu a avut posibilitatea de a se angaja la vreo firmă și este nevoită să muncească doar prin vecini, cu ziua. „Cind m-am inbolnăvit copilul avea două luni. Eu nu știam de ce sufăr dar nu mă simțeam prea bine. Am inceput să mă simt din ce in ce mai rău, apoi am mers la cabinet iar doctorița mi-a spus că aș avea ceva. Am primit bilet de trimitere la Spitalul din Focșani, am fost internată dar am stat numai două zile deoarece nu puteam să-mi las copilul singur cu mama. Atunci el avea numai cinci luni și nu puteam să am incredere deplină in ei. Am fos externată și am urmat tratamentul acasă in urma unei rețete gratuite care mi-a fost dată dar serul și seringile trebuia să le cumpăr eu”, ne-a declarat Luminița Chirilă. La această oră femeia nu mai urmează tratamentul pe care l-a intrerupt de jumătate de an de zile fiindcă nu mai are bani. Trăiește din alocația copilului Reporterii „Monitorului de Vrancea” i-a contactat pe cei de la cabinetul de plannig familial din Odobești, in evidența căruia se află și Luminița Chirilă, pentru a vedea cit de gravă este situația. Aceștia ne-au spus că au incercat să o ajut pe femeie, chiar și cu bani pentru medicamnet confirmind, totodată că fata suferă de un sifilis de gradul II, conform medicului Daniela Roșu, șefa cabinetului de planning familial din Odobești. Luminița Chirilă provine dintr-o familie cu probleme. Datorită problemelor financiare au apărut certuri intre aceasta și mama sa. Cei 220.000 lei pe care ii primesc in fiecare lună, in contul alocației pentru copil, reprezintă singurul venit sigur al familiei iar după ce iși achită datoriile, Luminiței Chirilă ii mai rămin aproximativ 50.000 lei pentru hrană. Adunatul de iarbă și tăiatul lemnelor mai aduc ceva in buzunarul femeii… La această oră Luminița Chirilă este in stadiul secundar al bolii iar medicii spun că ea are nevoie urgentă de tratament. Chiar in cazul in care medicația ar fi administrată imediat există o mare probabilitate ca tinăra să rămină cu sechele din cauza sifilisului. Dacă boala tinerei nu va fi tratată aceasta va evolua iar varianta medicilor este aceea că femeia va paraliza. „Dacă Luminița nu va urma un tratament care să ducă la stoparea bolii riscă să paralizeze”, ne-a mai spus medicul Daniela Roșu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?