Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Vrîncenii s-au omorît în ţară, dar şi în străinătate


Crimele nu au lipsit nici în acest an din activitatea de zi cu zi a polițiștilor și procurorilor vrînceni, fiind înregistrate 13 astfel de cazuri. De la crime pasionale, din cause consumului de alcool și pînă la crime pornite de la afaceri cu droguri, toate au uimit cetățenii județului. Crime au avut loc și în afara țării, vrîncenii nesfiindu-se să-și ia viața unii celorlalți. Anul 2005 a fost unul extrem de ocupat pentru criminaliștii din cadrul IPJ Vrancea. Chiar dacă pe parcursul anului care tocmai se încheie aceștia au avut de investigat 13 crime, cu 3 mai puține față de 2004, nu se poate spune că anul a fost unul liniștit. „De subliniat faptul că nu s-au îregistrat omoruri la comandă și pentru reglarea de conturi sau ori omoruri săvîrșite cu arme de foc. Totodată, din totalul de 13 omoruri, un număr de 6 au fost înregistrate cu autori necunoscuți, însă prin activitățile executate s-a reușit identificarea operativă a acestora și realizarea unor probațiuni certe, pe baza cărora instanța a emis mandate de arestare preventivă pe numele inculpaților”, se arată în sinteza activității IPJ pe anul 2005. Anul, care se încheie astăzi, a început și s-a închieta cu cîte o crimă care a rămas în memoria vrîncenilor. Încă din prima săptămînă a lui 2005 polițiștii au fost informați despre o crimă macabră în localitatea Boghești, unde o bătrînă în vîrstă de 73 ani a fost violată și omorîtă de persoane necunoscute. Zenovia Voinea a fost victima unui tînăr care, într-un moment de psihoză, a intrat peste ea în casă, a violat-o, ca mai apoi să o omoare cu sînge rece. Vasilică Ciubotaru (24 ani) a fost prins cîteva zile mai tîrziu, în județul Călărași. Anul 2005 s-a încheiat aproximativ simetric. În urmă cu o săptămînă, în Ajunul Crăciunului, locuitorii orașului Panciu au fost nevoiți să fie martorii unei noi crime. Adrian Paragină (33 ani), a murit în urma mai multor lovituri de secure aplicate de Gicu Paragină (46 ani), fratele său. Din spusele vecinilor, se pare că Gicu l-ar fi găsit pe fratele său în timp ce încerca să-și violeze propria mamă. După comiterea omorului, criminalul, care era cunoscut ca fiind și bolnav psihic, a plecat la o plimbare prin oraș, ca mai apoi să fie prins de polițiști. Crima de la Broșteni, cea mai mediatizată Crima cea mai mediatizată și care a necesitat o bună perioadă de cercetări și investigații din partea criminaliștilor vrînceni a avut loc în satul Pitulușa, comuna Broșteni. Moartea lui Dan Paul Norocea, de doar 16 ani, a fost un dosar important aflat pe mesele de lucru ale criminaliștilor. Băiatul preotului din localitate și-a găsit tragicul sfîrșit în mîinile lui Marius Mugurel Murgoci, un cunoscut de-al său. În momentul în care a fost găsit cadavrul lui Dan Norocea, în pădurea din satul Pitulușa, acesta era dezbrăcat. De altfel, mai multe lucruri de-ale victimei au fost descoperite, după două săptămîni de cercetări, în camera criminalului, ascunse sub pardoseală. Așa cum au anticipat reporterii „Monitorului de Vrancea” cu cîteva zile înainte de identifcrea criminalului, mobilul crimei a fost o afacere cu droguri, mai precis cu cînepă sălbatică. Vrîncenii s-au măcelărit atît în țară cît și în Europa Una dintre cele mai teribile crime s-a petrecut în luna martie, cînd Gheorghe Proca (43 ani), din Mărășești, și-a omorît fosta soție și pe un presupus amant al acesteia. Ulterior, bărbatul s-a aruncat în fața trenului. Vrîncenii nu s-au sfiit să îngrozească lumea nici peste granițele României. Nicușor Cucoș (42 ani), din Bolotești, și-a băgat concubina în spital și l-a omorît pe fiul acesteia cu nici mai mult nici mai puțin de 10 lovituri de cuțit. Omorul a avut loc în localitatea Colona, Italia și i-a îngrozit pînă și pe carabinierii italieni. „Carabinierii din Palestrina l-au arestat sîmbătă dimineața, la Zagarolo, în Roma, pe Nicolae Cucoș, un român de 44 ani acuzat că în noaptea de 2/3 iunie, la San Cesaro, pe conaționalul său Marius Silviu Cristoiu și arănit-o grav pe mama acestuia (concubina sa n.r.). El a încercat să, fugă, refugiindu-se într-o baracă din Zagarol-Colomna, la cîțiva zeci de metri de un pod ce traversează autostrada din zonă”, scria în luna iunie în publicația Giornale Roma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?