Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Proteste și la Sport și Tineret. Sindicaliștii susțin greva din Educație și pregătesc un calendar de acțiuni proprii

  • Sunt așteptate acțiuni de protest începând de săptămâna viitoare

Într-un comunicat de presă, Sindicatul Național Sport și Tineret precizează că susține protestele din Educație și pregătește un calendar de acțiuni proprii, cu atât mai mult cu cât ”situația din Sport și Tineret este mai gravă decât în Educație, condițiile de muncă sunt mai proaste, salariile noastre sunt mult mai mici, iar timpul de muncă este mult mai mare”. Pentru pregătirea viitoarelor activități de protest, conducerea Sindicatului a solicitat grupelor din teritoriu să comunice câți membri de sindicat aderă, data propusă pentru declanșarea acțiunilor, modalitățile de protest.

Despre acestea am discutat cu Dănuț Paul Dobre, liderul de grup sindical DJTS Vrancea, care mi-a spus că toți membrii organizației vor participa la acțiunile de protest pe care doresc să le înceapă cât mai repede. ”Probabil că vom începe săptămâna viitoare, ne dorim imediat. Vom face pichetări, grevă japoneză la început, dar dacă nu se va rezolva nimic din ceea ce interesează pe membrii noștri, vom trece la forme mai severe. Ce revendicări avem? Cele formulate de SNST: aplicarea integrală a Legii salarizării, creşterea reală a veniturilor, eliminarea inechităților salariale, plata sporului pentru condiţiile de muncă, actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană, indexarea salariilor cu rata inflaţiei, reglementarea, pontarea și plata muncii în zilele de weekend, susținere pentru o poziționare corectă în noua lege a salarizării, deblocarea angajărilor (deficit de personal de peste 35%), asigurarea bugetelor necesare activității și programelor de Sport și Tineret, eliminarea incertitudinii locurilor de muncă și blocajului predării-preluării Tineretului între ministere. Vineri, 9 iunie urmează să comunicăm punctul nostru de vedere, după care vom urma calea stabilită la nivel central”.

Sursa foto: Facebook/Sindicatul Naţional Sport şi Tineret

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?