Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Amenzi de 117 mii lei aplicate de Poliția Locală Focșani

Poliţia Locală Focșani a aplicat 469 sancțiuni contravenționale din care 212 cu avertisment și 257 cu amendă în valoare de 117.225 lei în urma acțiunilor derulate în luna februarie. În această perioadă, Poliția Locală a desfășurat acțiuni preventive, cu precădere pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, asigurarea fluenței traficului, combaterea opririlor, staționărilor și parcărilor neregulamentare, combaterea încălcării normelor legale privind activitățile de comerţ, protecţia mediului și pe linia disciplinei în construcții, conform legislaţiei în vigoare.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legislației referitoare la circulația pe drumurile publice. De exemplu, au fost aplicate 144 de sancțiuni pentru staționarea neregulamentară, din care 47 amenzi cu o valoare de 27260 lei dar și 59 sancțiuni, din care 51 amenzi în valoare de 14790 lei, pentru oprire în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”. Pentru circulația pe interzis au fost aplicate 29 sancțiuni din care 9 cu avertisment și 20 sancțiuni cu amendă în valoare de 5.800 lei.

Pentru focșănenii care au fost depistați că aruncau mucuri de țigară sau coji de semințe în alte locuri decât în coșurile de gunoi stradale au fost aplicate 24 sancțiuni din care 12 cu avertisment și 12 cu amendă în valoare de 2450 lei. Polițiști locali au aplicat și trei amenzi în valoare de 150 lei pentru persoanele care fumau în incinta unei instituții de învățământ. Amenzi consistente au fost aplicate și persoanelor care efectuau lucrări de construire fără să aibă autorizațiile legale, situație în care au fost emise 9 sancțiuni în valoare de 17500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?