Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Tată și fiu, judecați pentru violențe unul asupra celuilalt. Fiul a scăpat, tatăl merge la închisoare

Un incident într-o familie din Boghești, care a avut loc între un bărbat și fiul său, a fost soluționat de instanță prin condamnarea la închisoare cu executare a tatălui, în vârstă de 58 de ani. Fiul, în vârstă de 24, a scăpat, întrucât părintele său și-a retras plângerea. Cel condamnat nu a putut beneficia însă de o asemenea clemență, dat fiind că violența la care a recurs, anume faptul că și-a lovit fiul cu un topor în zona capului, a însemnat o încadrarea juridică de tentativă de omor asupra unui membru de familie. Incidentul violent s-a petrecut în decembrie anul trecut, după ce familia a fost sacrificat şi pregătit un porc pentru sărbătorile de Crăciun. Însă „pomana porcului” s-a încheiat cu transportarea ambilor bărbați la spital, iar tatăl a și fost arestat preventiv după câteva zile. 

Din ce s-a reținut în rechizitoriu, incidentul a avut loc pe fondul consumului de alcool, după ce capul familiei a avut un conflict cu soția sa, pe care a jignit-o și chiar a lovit-o. Aflând despre aceasta, fiul a venit acasă pentru a-i cere socoteală, moment în care tatăl a luat un topor pe care îl folosea în curte la tăiatul lemnelor şi l-a adus în camera sa. De aici, în momentul în care fiul său a intrat în cameră, i-a aplicat acestuia o lovitură de topor în zona capului, provocându-i, un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plagă tăiată parietală stângă. Chiar dacă din cauza loviturii primite inițial fiul a căzut în genunchi, a reușit să se ridice şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul tatălui său în zona feţei, după care l-a împins peste o masă şi i-a mai aplicat câțiva pumni în zona feţei, oprindu-se la momentul intervenţiei mamei sale. De la început, cei doi au recunoscut acuzațiile, astfel că fiul a fost trimis în judecată pentru violență în familie, iar tatăl pentru tentativă de omor. 

În instanță, cei doi au declarat că s-au împăcat, însă aceasta a însemnat o veste bună doar pentru unul dintre ei. „Condamnă pe inculpatul (…), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie, la o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare (…) menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpat (…) deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la data de 22.12.2021 la zi. (…) dispune confiscarea de la inculpat a unui topor folosit la săvârşirea faptei aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Vrancea. Ia act că persoana vătămată (…) nu s-a constituit parte civilă în cauză. (…) obligă inculpatul (…) să plătească despăgubiri civile, după cum urmează: părţii civile Spitalul Municipal Adjud suma de 168,94 cu titlu de daune materiale; părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea suma de 340,08 lei cu titlu de daune materiale. (…) obligă inculpatul la plata a 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 396 alin.6 C.p.p. rap. la art. 16 lit.g C.p.p. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului (…) – pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei hotărâri”, se arată în sentință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?