Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Bărbați prinși la braconaj


Doi bărbați, unul din Focșani, iar celălalt din București, sunt cercetați de polițiști pentru braconaj piscicol. Ei s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la pescuit, pe Siret, în perioada de prohibiție. Oamenii legii spun că cei doi pescuiau cu ajutorul unor undițe. 
 „La data de 29 aprilie a.c., ora 15.00, polițiștii din Biliești au efectuat controale pe albia râului Siret și i-au depistat pe G. Valentin, de 60 de ani, din municipiul București, și pe B. Adrian, de 49 de ani, din Focșani, în timp ce pescuiau individual, cu ajutorul unor undițe. Cantitatea de pește, precum și uneltele folosite la pescuit au fost ridicate în vederea confiscării și au fost întocmite dosare penale, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol”, ne-a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?