Un tânăr din Focșani a fost plasat sub control judiciar și a fost trimis în judecată sub acuzația de furt, după două fapte pe care le-a comis chiar în vara acestui an. Măsura preventivă a fost luată în condițiile în care acesta era deja arestat preventiv într-un alt dosar, în care este cercetat pentru fapte similare. Tânărul avea propria metodă de a acționa: pândea mașinile parcate și „ochea”eventuala pradă. Astfel, din ce se arată în rechizitoriu, în luna iunie acesta a sustras 700 de lei dintr-un portofel uitat la îndemână într-o mașină parcată în zona străzii Piața Independenței, însă pentru această faptă s-a împăcat cu păgubitul, dat fiind că i-a restituit banii. A doua faptă imputată acestuia datează din iulie, pe când inculpatul își pierdea vremea prin Talcioc și a zărit la mâna unui bărbat un ceas de firmă. Inculpatul de 18 ani a dorit să cumpere ceasul cu 100 de euro, însă cum bărbatul a refuzat oferta, l-a urmărit pe acesta până în momentul în care l-a lăsat în mașină, pentru a încărca niște marfă. Și, cât păgubitul nu era atent, inculpatul a luat ceasul și s-a făcut nevăzut. Fapta a fost reconstituită cu ajutorul imaginilor suprinse de camerele de supraveghere, iar ceasul a fost găsit ulterior, în urma unei percheziții. Chiar dacă a recunoscut faptele și prejudiciile au fost acoperite, din cauza trecutul infracțional judecătorii au decis luna aceasta să mențină măsura preventivă dispusă în timpul anchetei: „(…) constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul F. D., cercetat pentru furt, în prezent încarcerat în Centrul de Detenţie Tichileşti, județul Brăila. (…) menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. (…) impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă”.