Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Acțiune tematică a Biroului Siguranță Școlară la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu‟ Mărășești

În vederea creşterii siguranţei elevilor, a imprimării unui comportament civilizat şi a unui respect mai mare faţă de lege,Biroul Siguranța Școlară, reprezentat de domnul inspector Ionuț Drugă și unitatea de învățămînt preuniversitar de stat cu personalitate juridică Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești, reprezentată de doamna director prof. Lavinia Anghel au realizat miercuri, 13 octombrie 2021, o primă întâlnire informativă. Acțiunea în cooperare a celor două instituții menționate anterior face parte din Planul Local Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, plan elaborat în baza Planului Naţional Comun de Acţiune (PNCA) și a Planului Judeţean Comun de Acţiune (PJCA).

Planul Local Comun de Acţiune pentru anul școlar 2021-2022 prevede, în principal, pregătirea anti-infracţională şi anti-victimă a elevilor în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea normelor de convieţuire socială, atragerea şi implicarea elevilor în activităţi de prevenire a violenţei şi combatere a criminalităţii, dar și eficientizarea activităţii de combatere a violenţelor şi a altor fapte anti-sociale comise în zona unităţilor de învăţământ. Această primă activitate a fost dedicată informării diriginților, cadrelor didactice și reprezentanților elevilor claselor de gimnaziu și de liceu ale Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești.

Astfel, domnul inspector Ionuț Drugă, în cadrul prezentării sale despre fenomenul violenței în mediul școlar și despre răspunderea civilă și penală a faptelor comise, a subliniat faptul că, într-un clasament al agresiunilor întâlnite în mediul şcolar, cea mai mare frecvenţă o au cele din relaţia elev-elev, reprezentate în special de violenţa verbală; majoritatea incidentelor semnalate (tâlhării, încăierări, ameninţări) petrecându-se în zonele adiacente şcolii, după încheierea programului şcolar. Elevilor li s-a reiterat faptul că au datoria și obligația de a cunoaște prevederile legale privind minoritatea şi consecinţele juridice asociate săvârşirii de infracţiuni sau alte fapte antisociale, dar și cunoaşterea măsurilor de prevenire şi combatere a oricărui tip de manifestare violentă în şcoală/structură sau în afara acestora în vederea reducerii numărului de acte violenţe şi a riscului victimei. Domnul inspector Ionuț Drugăa conluzionat faptul că o bună cunoaștere a informațiilor prezentate duce la reducerea numărului de elevi implicaţi în comiterea de infracţiuni, atât în calitate de victime, cât şi de autori.

Calendarul de pregătire şi desfăşurare a unor ore demonstrative pe problematica prevenirii şi combaterii violenţei în mediul şcolar a fost prezentat succint de doamna director prof. Lavinia Anghel, aceasta subliniind necesitatea aplicării măsurilor împotriva violenței din mediul școlar prin elaborarea și desfășurarea de proiecte educaționale tematice („Tineri în pragul vieții” – aplicat de Grupul de Acțiune Antibullying, „Aripi spre viitor”  –  aplicat în cadrul Comisiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar), dar și a unor activități de tip masă rotundă, workshop, webinar. Cooperarea și colaborarea dintre instituția de învățământ și Biroul Siguranța Școlară va contribui la reducerea numărului actelor de violenţă şi a infracţiunilor comise în perimetrul şcolii/structurii şi în zonele adiacente acestora, asigurarea unui mediu de viaţă socială armonios, liniştit, sănătos şi sigur pentru elevi şi întreaga comunitate, conform standardelor europene.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?