Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Aglomerat la Urgenţe


in ultimele 36 de ore, nu mai puțin de 100 de persoane au trecut pe la compartimentul Unitate Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean. Medicii au diagnosticat multe accidente vasculare, traumatisme minore dar și boli cardiace. Cu toate că, față de anii anteriori, numărul celor internați a fost mai redus, specialiștii spun că afecțiunile depistate in acest an sint mult mai grave, principala cauză fiind afecțiunilor respiratorii care s-au suprapus peste bolile cronice, agravindu-le. „in două zile s-au prezentat, cu diverse traumatisme, un număr de 17 pacienți, mult mai puțini față de aceeași perioadă a anului trecut. Am fost nevoiți să internăm șapte dintre aceștia, pentru că au fost diagnosticați cu fracturi grave, care vor trebui operate”, ne-a declarat doctorul Ion Albu, șeful secției Ortopedie. Una dintre victime este Teodora A. (77 ani) din Focșani, care s-a accidentat din cauza gheții ce acoperea trotuarul. „Mă intorceam de la biserică și, in apropierea casei, pe strada Panduri, picioarele mi-au alunecat pe gheața de pe trotuar. Am căzut iar la spital am aflat că mi-am fracturat piciorul drept”, ne-a spus victima. Un bărbat din Garoafa a alunecat pe gheață in momentul in care incerca să scoată apă din fintănă. „Cu toate că era numai gheață in jurul fintinei, iar eu călcam cu atenție, picioarele mi-au fugit și am căzut rău, rupindu-mi piciorul sting”, ne-a spus Nicolae O. (47 ani).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?