Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

FOTO: Programul „Săptămâna verde” în unitățile școlare din Mărășești

Comunicat de presă:

          În perioada 15-19 aprilie 2024, la nivelul întregii noastre unități școlare (Școala Gimnazială Nr. 2 Mărășești, Școala Primară Siretu, Școala Primară Haret, Școala Primară Călimănești, Grădinița cu Program Normal Nr. 3 Mărășești, Grădinița cu Program Normal Călimănești, Grădinița cu Program Normal Siretu Mărășești) se desfășoară Programul ,,Săptămâna verde”.

          Dintre obiectivele urmărite în cadrul activităților amintim: manifestarea grijii faţă de mediu, prin exersarea unor comportamente proactive; conștientizarea importanței protejării mediului pentru viitorul planetei; identificarea alimentelor sănătoase (fructe, legume etc.); dezvoltarea unui comportament responsabil la cumpărături pentru reducerea risipei alimentare; antrenarea elevilor şi a familiilor acestora în acţiuni de formare a unor comportamente corecte de ocrotire a mediului înconjurător, de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile etc..

          Dintre activitățile desfășurate până astăzi menționăm: Prieteni cu natura!, Piramida alimentelor, Realizarea unui meniu sănătos – atelier, Reciclăm și salvăm, Plantăm și învățăm, Atenuarea efectelor climatice, Combaterea schimbărilor climatice în lumea întreagă, Apa – resursă vitală pentru existenţa umană, Ziua Pământului – moment de cumpănă , „Păstrează un mediu sănătos!”, drumeții, excursii tematice etc.

          Joi, 18 aprilie 2024, elevii au participat și la o activitate, în parteneriat cu Biroul Siguranță Școlară Vrancea, ce a avut drept scop prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar. S-au oferit informații privind prevenirea traficului de persoane din cadrul Campaniei ,,Alege-ți cu grijă prietenii online!”, dar și a Campaniei de prevenire a consumului de substanțe psihoactive ,,O singură data, poate devein mereu”.

          Activitățile din cadrul Programului ,,Săptămâna verde” au un rol esențial în educarea și mobilizarea elevilor pentru a acționa în favoarea mediului înconjurător și pentru a promova un stil de viață mai sustenabil și mai responsabil. Activitățile propuse oferă elevilor oportunitatea de a se informa  despre problemele de mediu și impactul pe care îl au asupra vieții lor, dar și a planetei în ansamblu. Îi felicităm pe toți cei implicați în buna organizarea a acestor activități:  elevi, părinți, cadre didactice, diverși parteneri.

Profesor George-Ștefan Silivestru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?