Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Premierul îi cere ministrului Educaţiei să preia propunerile OCDE privind salarizarea în învăţământ şi să le discute cu sindicatele

Prim-ministrul PSD Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Educaţiei, Ligia Deca, să preia propunerile OCDE privind salarizarea pe bază de performanţă în învăţământ şi să le discute „rapid” cu sindicatele, având în vedere că procesul de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică presupune şi îndeplinirea acestei cerinţe. „Să preluaţi propunerile OCDE privind salarizarea pe bază de performanţă în învăţământ şi să le discutaţi rapid cu sindicatele. Ca să aderăm la OCDE, obiectiv strategic al României, trebuie să îndeplinim această cerinţă legitimă. Şi ştiu că toţi părinţii elevilor din România au aceeaşi aşteptare de la sistemul de învăţământ!”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, în şedinţa de Guvern.

Pe de altă parte, Ciolacu i-a cerut, joi, ministrului Educaţiei, continuarea anchetei de la şcoala „Nicolae Titulescu” şi găsirea tuturor vinovaţilor, inclusiv cei din administraţia de sector, care au redus paza în şcoli. „Să continuăm ancheta de la şcoala ‘Nicolae Titulescu’ până la capăt şi să vedem întregul lanţ al vinovaţilor, inclusiv cei din administraţia de sector, care au redus paza în şcoli, iar azi anunţă că închid cu totul primăria”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Joi, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Sector 1, reprezentanţii Asociaţiei de Părinţi de la Şcoala „Nicolae Titulescu” au cerut soluţii de creştere a siguranţei în unitatea de învăţământ. Preşedinta asociaţiei de părinţi a atras atenţia asupra „creşterii violenţei” în unitatea de învăţământ şi a solicitat asigurarea unor servicii de pază corespunzătoare, prin suplimentarea numărului de agenţi cu cel puţin cinci persoane.

Viceprimarul PNL Ramona Porumb i-a reproşat primarului Clotilde Armand că a redus numărul paznicilor în şcolile din Sectorul 1. „Până în acest mandat, paza, punctual discutăm de ‘Nicolae Titulescu’, nu a fost niciodată asigurată de un singur paznic. De ce tocmai în acest mandat, pe siguranţa copiilor noştri, s-a trezit doamna primar să facă economie?”, a întrebat aceasta. Consilierul local PSD Cristian Tudose a declarat că situaţia de la şcoala gimnazială „Nicolae Titulescu” a fost generată după anul 2021, când Clotilde Armand a decis desfiinţarea Direcţiei de învăţământ. Pe de altă parte, viceprimarul USR Oliver Păiuşi a cerut să nu mai fie scoşi din Consiliile de administraţie ale şcolilor reprezentanţii USR şi PMP.

 

Şase noi substanţe, introduse pe lista drogurilor de mare risc

Premierul Marcel Ciolacu a declarat tot joi, în debutul şedinţei de guvern, că urmează să fie adoptat un proiect de lege în baza căruia şase noi substanţe vor fi introduse pe lista drogurilor de mare risc. „Azi luăm o decizie foarte importantă în lupta împotriva traficului de droguri. E o măsură ce se adaugă celor două legi esenţiale: legea Anastasia, care îi trimite la închisoare pe cei care conduc drogaţi şi fac accidente mortale; plus legea 2 Mai, trimisă la promulgare zilele trecute, ce prevede că traficanţii de droguri nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Acum introducem pe lista drogurilor de mare risc şase noi substanţe, sunt aşa numitele droguri sintetice, extrem de periculoase”, a spus Ciolacu.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că proiectul prevede întărirea cadrului normativ consacrat combaterii traficului şi consumului de droguri. Este vorba despre drogurile de mare risc: 2-methyl-AP-237, etazene, etonitazepyne, protonitazene, ADB-BUTINACA, alpha-PiHP. „Vor fi introduse într-o anexă la legea 143 din 2000 privind substanţele care constituie droguri şi precursori de droguri, fiind în acest moment controlate legal. Cea de-a şaptea substanţă, intitulată 3-methylmethcathinone, este deja inclusă în control legislativ, începând cu anul 2023, prin legea 77. În acest fel aliniem legislaţia noastră unei rezoluţii a Comisiei Naţiunilor Unite privind Stupefiantele, care a fost luată anul trecut în 13-17 martie, la Viena, la cea de-a 66-a sesiune a acestei comisii. Închidem cercul substanţelor de mare risc, care pot să provoace daune foarte grave consumatorilor. Măsura se încadrează într-un complex mai mare de acţiuni, pe care l-am pus în mişcare la Ministerul Afacerilor Interne, nu numai sub aspect de întărire a cadrului normativ, ci şi sub aspect operativ, prin acţiuni concrete desfăşurate de Poliţia Română, prin structuri specializate”, a declarat Cătălin Predoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?