Marian Oprișan a câștigat definitiv un proces intentat societății media care a difuzat o emisiune la Realitatea, precum și împotriva jurnalistului care a realizat materialul în cauză, în cadrul „100% TU DECIZI” din data de 25 mai 2020. La o lună distanță, Oprișan deschidea o acțiune la Judecătoria Sectorului 1 București, având ca obiect pretenţii și obligaţia de a face. Iar trei instanțe au decis că acesta avea dreptate și că în cadrul emisiunii „s-au prezentat publicului larg informaţii de natură a aduce grave prejudicii de imagine reclamantului, fără o verificare prealabilă şi fără a avea o bază factuală reală (…)”.
În acțiune, Marian Oprișan solicita daune morale de 100.000 lei – reparația prejudiciului nepatrimonial adus dreptului la onorare, demnitate și la propria imagine, prin afirmațiile denigratoare făcute la adresa sa de realizatorul emisiunii. Oprișan a solicitat și publicarea pe postul de televiziune Realitatea Plus a hotărârii ce va fi pronunțată, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la publicare, plus cheltuieli de judecată.
La distanță de un an, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată și i-a acordat lui Oprișan daune de 5.000 lei, obligând tototată „pârâții să asigure redarea dispozitivului prezentei hotărâri pe postul de televiziune Realitatea Plus, în intervalul orar 19.00 – 20.00, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 1.320 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată”. A urmat apelul, soluționat la Tribunalul București tot în favoarea lui Oprișan. Apoi recursul, ca ultimă cale de atac, soluționat în urmă cu o lună la Curtea de Apel București.
Aceasta în condițiile în care instanța considerase că afirmațiile denigratoare la adresa lui Oprișan impuneau să se „facă dovada existenţei unei baze factuale suficiente, care putea înlătura caracterul delictual al afirmaţiilor ce prezintă elemente de fapt concrete, înfăţişate ca sigure şi obiective”. „Din această perspectivă, faptul că reclamantul este o persoană publică, iar în privinţa sa marja de apreciere asupra afirmaţiilor din media este mult mai permisivă, fiind acceptată existenţa unei anumite doze de exagerare, nu este de natură să înlăture obligaţia corelativă a instituţiei media de a respecta rigorile profesionale şi de a difuza responsabil informaţii verificate în prealabil.
(…) simplul fapt că susţinerile despre trecutul reclamantului s-ar fi aflat deja în spaţiul public nu scuteşte reprezentantul media, care aduce/ readuce în atenţia publicului astfel de date determinate, de a efectua, el însuşi, minime verificări privitoare la informaţiile publicate. În caz contrar, s-ar ajunge la concluzia că se pot reda în media orice afirmaţii aflate în spaţiul public, fără ca acestea să fie filtrate, ori verificate în prealabil, indiferent dacă datele furnizate au sau nu o minimă bază factuală. Or, conform unei astfel de teorii, ar fi golită de orice substanţă obligaţia instituţiei de presă ori a jurnalistului de a acţiona informat, cu bună-credinţă, ori cu responsabilitatea inerentă unei asemenea profesii, aspect ce nu poate fi acceptat de instanţă ca valid sau ca având un suport juridic.
Contrar afirmaţiilor apelantei, nu cădea în sarcina reclamantului să facă dovada lipsei de realitate a acestor date difuzate, ci era obligaţia entităţii media să demonstreze existenţa bazei factuale suficiente, care să justifice încălcarea dreptului acestuia la onoare şi reputaţie”.
Iar la CA București, în recurs, instanța a reținut că jurnalistul trebuia „să aibă o bază factuală suficientă care să îi permită astfel de afirmații chiar prin prisma dozei de exagerare permise jurnalistului pentru contribuția la dezbaterea publică cu privire la probitatea persoanei în cauză, ca om politic aspirant la o funcție electivă”.
„Curtea constată că instanțele de fond au stabilit în mod legal că au fost depășite limitele libertății de exprimare prin atingerea nejustificată adusă reputaţiei/ onoarei și imaginii, în sensul de percepție a acestuia de către societate dar și a propriei percepții a intimatului reclamant. Față de toate cele arătate și ținând seama de precizările concrete în legătură cu fiecare critică adusă de recurentă, Curtea constată că se impune respingerea recursului ca nefondat (…) va fi obligată recurenta ca parte care a pierdut procesul, la plata cheltuielilor de judecată de 4.760 lei către intimatul reclamant, sumă care reprezintă onorariu de avocat”, se mai arată în motivare.
