Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Îngenunchiaţi de caniculă


Canicula a început să facă victime în întreg județul. Mai mulți vrânceni au ajuns la spital, ieri, după ce au leșinat pe stradă sau chiar la serviciu. Autoritățile recomandă oamenilor să stea cât mai mult feriți de soare. Meteorologii anunță pentru astăzi și mâine temperaturi de până la 37 grade Celsius. De altfel, în ultimele două zile cele mai ridicate temperaturi, la nivel național, s-au înregistrat la Focșani. Joi au fost 36 de grade Celsius, iar ieri la amiază 34,4 grade.

Mai mulți vrânceni au ajuns la spital, ieri, după ce au fost doborâți de  căldură. Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) a fost solicitat pentru a transporta mai mulți vrânceni care au leșinat pe stradă, dar și pentru doi muncitori de la o fabrică de confecții. Cristi Onia, directorul SAJ, spune că aceste cazuri se vor înmulți dacă oamenii nu vor încerca să se ferească pe cât posibil de razele soarelui. „Le recomand cetățenilor să stea în casă cât mai mult și să consume măcar patru litri de lichide pe zi. Dacă oamenii sunt totuși nevoiți să iasă, este indicat să o facă mai pe seară, când temperaturile mai scad și să poarte ceva pe cap. În ceea ce privește oamenii care muncesc în domenii precum confecțiile, le putem spune să consume și ei multe lichide. În rest, este treaba angajatorilor să le asigure muncitorilor condiții optime și a celor de la protecția muncii să verifice dacă acestea sunt întrunite”, a declarat Cristi Onia.
La rândul lor, angajații de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) impun angajatorilor o serie de măsuri de protecție a salariaților pe timp de căldură. „Asigurarea primului ajutor și a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilități, în alte locuri de muncă sau redu-cerea programului de muncă pentru persoanele cu afecți-uni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme; reducerea intensității și ritmului activităților desfășurate; asigurarea ventilației la locurile de muncă; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite și curenți de aer; asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; asigurarea de dușuri”, sunt câteva dintre recomandări, potrivit unui comunicat al ITM.
În situația în care angajatorii nu pot adopta aceste măsuri, vor lua, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, alte măsuri.
Printre acestea se numără și reducerea programului de muncă, iar respectivele ore pot fi recuperate la o dată ulterioară. „Dacă temperaturile vor depăși 37 de grade Celsius două zile la rând, atunci vom începe să verificăm dacă angajatorii respectă aceste norme de protecție a celor angajați”, a declarat Mircea Moise, purtătorul de cuvânt al ITM.

Temperaturi extreme

Totodată reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) fac mai multe recomandări vrâncenilor. „Cetățenii trebuie să evite expunerea prelungită la soare în intervalul 11.00-18.00; să poarte pălării, haine din materiale subțiri, lejere, din fibre naturale și de culori deschise; să evite consumarea alcoolului pentru că acesta favorizează deshidratarea; să deschidă ferestrele locuințelor doar dimineața devreme și seara târziu”, se arată într-un comunicat de presă al instituției. O atenție mai mare trebuie îndreptată către copii și bătrâni, care sunt mai predispuși leșinurilor și deshidratării. Tocmai de aceea alimentația copiilor nu trebuie schimbată în această perioadă, iar vârstnicii trebuie să fie contactați permanent de rude pentru a se ști exact starea lor de sănătate.
În cursul zilei de ieri, la ora 14.00, în Focșani se înregistra o temperatură de 34,4 grade Celsius. Maxima s-a înregistrat joi- 36 grade Celsius. „Sâmbătă (azi n.r.) și duminică, în Focșani se vor înregistra temperaturi de   35-36 grade Celsius. În Sud-Estul Moldovei se va ajunge chiar până la 37 de grade”, spun cei de la Stația Meteo Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?