Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Focșăneancă de 99 de ani, premiată de municipalitate în prima zi de primăvară

Postare Facebook, Primăria Municipiului Focșani:

Vineri, 1 Martie, Primarul Cristi Valentin Misăilă a felicitat-o pe doamna Gherghina Iacob cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 99 de ani.
Doamna a primit din partea municipalității o diplomă de longevitate, un buchet de flori și un premiu în valoare de 500 de lei.
Cu această ocazie, Primarul Cristi Valentin Misăilă i-a mulțumit pentru tot ceea ce a realizat de-a lungul timpului pentru Focșani și pentru comunitatea noastră și i-a urat ca anul viitor să se întâlnească la aniversarea celor 100 de ani.
În această frumoasă zi de primăvară le suntem recunoscători tuturor seniorilor noștri din Municipiul Focșani pentru tot ceea ce reprezintă și le urăm din inimă să aibă parte de sănătate și de bucurii alături de copii, nepoți și strănepoți!
La Mulți Ani!

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

N.R. Reamintim că focșănenii care au împlinit 90 de ani și familiile din oraș care au aniversat 50 de ani de căsătorie neîntreruptă pot primi un premiu de la Primăria Municipiului Focșani. Astfel, toate „cuplurile de aur” primesc un premiu în valoare de 500 lei, o diplomă de fidelitate, un buchet de flori și un tort aniversar. Premiul oferit acestor familii se oferă o singură dată după împlinirea a cinci decenii de dragoste și respect reciproc.

Totodată, focșănenii care au trecut pragul celor 90 de ani primesc flori, o diplomă de longevitate și 500 de lei. Cei care ajung să aniverseze 100 de ani sunt recompensați cu un premiu în valoare de 2.500 de lei, diploma „Un secol de existență”, un buchet de flori și un tort pe măsură. Premiile de longevitate sunt acordate anual.

Pentru a putea beneficia de aceste premii, toate persoanele menționate mai sus trebuie să completeze o cerere tip, care poate fi găsită în format fizic la registratura Primăriei Municipiului Focșani sau poate fi descărcată de pe link-urile următoare: https://www.focsani.info/fisiere/userfiles/DRII/cerere%20tip%20longevitate%20modif.pdf

și https://www.focsani.info/fisiere/userfiles/DRII/cerere%20tip%20fidelitate.pdf

Acest formular trebuie să fie însoțit de copii după buletinele celor doi parteneri de viață, astfel, făcând dovada că ambii au domiciliul pe Focșani, precum și după certificatul de căsătorie. De asemenea, fiecare focșănean care a împlinit 90 de ani, va depune, pe lângă formularul completat, și o copie după buletin/CI, pentru a atesta faptul că are domiciliul actual în Municipiul Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?