Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Inspecţii surpriză la producătorii de anvelope pe care UE îi suspectează de cartel

Producătorii de anvelope din mai multe state europene, inclusiv Continental AG, au fost vizaţi marţi de inspecţii inopinate efectuate de Comisia Europeană, care este îngrijorată de posibilitatea ca aceştia să se fi înţeles între ei pentru a stabili preţurile, încălcând regulile europene din domeniul concurenţei, transmite Bloomberg. „Produsele vizate de inspecţii sunt noi anvelope pentru autoturisme de pasageri, autoutilitare, camioane şi autobuze vândute în Spaţiul Economic European”, a precizat Executivul comunitar într-un comunicat de presă. „Comisia este îngrijorată că a existat o coordonare a politicii de preţuri între companiile inspectate, inclusiv via comunicări publice”, se mai arată în comunicat.

Comisia Europeană nu a dezvăluit numele companiilor la care au fost efectuate inspecţii. Cu toate acestea, grupul german Continental a dat publicităţii un comunicat în care anunţă că a fost vizat de investigaţia Comisiei Europene. Imediat după acest anunţ, acţiunile Continental au scăzut cu 2,8% la Bursa de la Frankfurt, în timp ce indicele principal al Bursei de la Frankfurt era în creştere. Astfel de inspecţii sunt doar un pas preliminar şi UE ar putea demara o procedură formală dacă dovezile strânse vor arăta că firmele au încălcat legislaţia antitrust. O companie găsită vinovată de încălcarea legislaţiei europene în domeniul concurenţei poate fi amendată cu până la 10% din cifra sa de afaceri globală însă companiile amendate pot contesta amenzile în tribunalele din UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?