Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Creştere semnificativă a numărului de cazuri de cancer colorectal în rândul persoanelor tinere din Europa (studiu)

Rata mortalităţii prin cancer colorectal în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 şi 49 de ani din Uniunea Europeană şi Regatul Unit este în creştere, conform unui studiu publicat recent de Universitatea din Milano, Italia, transmite agenţia DPA.

Una dintre cauzele creşterii numărului de decese asociate cancerului colorectal o reprezintă proporţia mai mare de tineri supraponderali, a declarat Carlo La Vecchia, care a condus studiul publicat în jurnalul ştiinţific Annals of Oncology. Printre alţi factori se numără creşterea consumului de alcool şi reducerea activităţii fizice, potrivit cercetătorilor.

Cancerul colorectal la o vârstă mai tânără este, în general, mai agresiv, iar şansele de supravieţuire sunt mai reduse în comparaţie cu cazurile apărute la persoane mai în vârstă, au explicat oamenii de ştiinţă. Cercetătorii au sugerat că autorităţile din domeniul sanitar ar trebui să ia în considerare extinderea screeningului pentru cancerul intestinal la persoanele mai tinere, începând cu vârsta de 45 de ani. Cancerul colorectal se dezvoltă, de obicei, din excrescenţe (polipi) apărute în peretele intestinal. Acestea pot fi îndepărtate în timpul unei colonoscopii, înainte să devină potenţial cancerigene.

În Germania, potrivit Centrului pentru studii oncologice din această ţară, aproximativ 55.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu cancer colorectal şi peste 20.000 mor, notează agenţia germană de presă DPA. Echipa de cercetători preconizează că în 2024, rata mortalităţii prin cancer colorectal va creşte considerabil în Marea Britanie în comparaţie cu anul 2018 – cu 26% în cazul bărbaţilor şi cu aproape 39% la femei. Totodată, se preconizează o creştere şi în Italia, de 1,5% pentru bărbaţi şi de 2,6% pentru femei. În Spania şi Polonia, creşterea este estimată la 5,5% pentru bărbaţi şi 5,9% pentru femei. În Germania, se preconizează o creştere de 7,2% a numărului de cazuri la femei cu vârste cuprinse între 25 şi 49 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?