Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Prefectul Halici: Instituțiile publice nu trebuie implicate în acțiuni electorale

Prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, le-a cerut șefilor instituțiilor deconcentrate să nu se implice în acțiunile electorale din acest an. Discuțiile au avut loc ieri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, prima din acest an. Prefectul Halici a arătat că urmează un an complicat, cu multe rânduri de alegeri dar și cu reorganizări. În acest context, prefectul le-a cerut directorilor instituțiilor publice să fie echidistanți în activitatea desfășurată, să respecte litera și spiritul legii.

Astfel, prefectul Nicușor Halici a subliniat că instituțiile statului nu trebuie să fie atrase în competiția politică, iar funcționarii publici trebuie să își îndeplinească atribuțiile stabilite prin fișa postului și să fie în slujba cetățeanului. „Nu vreau ca instituțiile publice din Vrancea să fie atrase în competiția politică din acest an”, a atras atenția prefectul Nicușor Halici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?