Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

VIDEO/FOTO! O femeie a ars de vie, la Jariștea, și un copil a suferit arsuri, la Dălhăuți, în două incendii devastatoare!

Video incendiu Dălhăuți

Pompierii militari din cadrul ISU Vrancea au intervenit în cursul nopții trecute pentru localizarea și lichidarea a două incendii care se manifestau la gospodării din Dălhăuți și Jariștea.
În jurul orei 23.30 un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 la dispeceratul comun ISU-SAJ anunța izbucnirea unui incendiu la o locuință P+1 din localitatea Dălhăuți. Către locul indicat, s-au deplasat în dinamică 3 autospeciale de stingere, 1 autospecială de intervenție și salvări de la înălțimi, precum și 1 ambulanță SMURD, cu 15 cadre militare. Intervenția s-a desfășurat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cârligele.
La fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la o locuință P+1 (atât la acoperiș, cât și în interiorul acesteia) cu amprenta la sol de 200 mp, suprafața totală afectată fiind de 400 mp. De asemenea, exista riscul de propagare a acestuia la locuințele din imediata apropiere, amplasate la distanță mică față de obiectivul afectat. Pompierii militari au intervenit atât pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor învecinate. În urma incendiului au ars acoperișul casei, construit din lemn cu învelitoare din tablă, precum și bunuri de uz casnic și gospodăresc aflate în interior.

Un copil, în vârstă de 12 ani a suferit arsuri superficiale la nivelul membrului inferior stâng, iar o femeie, în vârstă de 74 ani a suferit un atac de panică. După ce au fost asistați de echipajul SMURD aflat la fața locului, ambii au refuzat transportul la spital.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.

În jurul orei 02.30, un alt apel primit la dispeceratul comun ISU-SAJ prin intermediul numărului unic de urgență 112 anunța izbucnirea unui incendiu în localitatea Jariștea, care se manifesta la 2 gospodării. La intervenție au fost alocate gradual 6 autospeciale de stingere (4 din cadrul ISU Vrancea, 1 de la SVSU Jariștea și 1 de la SVSU Odobești), 1 autospecială de intervenție și salvări de la înălțimi, 2 autospeciale pentru muncă operativă, precum și 1 ambulanță SMURD, în total acționând 24 pompieri militari.

Video incendiu Jariștea

În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta cu violență, generalizat, cu degajări mari de fum, la nivelul a două locuințe și anexe, pe o suprafață cumulată de cca. 500 mp.
Pompierii au acționat atât pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor învecinate, amplasate în imediata apropiere. Intervenția a fost dificilă, din cauza suprafeței mari afectate de incendiu precum și din cauza lipsei surselor de alimentare cu apă în imediata apropiere.
Din nefericire, în interiorul uneia dintre locuințe a fost identificat trupul carbonizat al unei femei, în vârstă de 73 ani.
În acest moment, intervenția este în curs de desfășurare.

UPDATE! Incendiul a fost lichidat în jurul orei 09.45, iar în urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

Sursă text, video și foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?