Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Poeziile lui Eminescu, recitate în limbi străine la Colegiul Pedagogic din Focşani

Poeziile lui Mihai Eminescu au fost recitate, de Ziua Culturii, în limbi străine la Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani, în cadrul unui spectacol care i-a avut drept protagonişti pe membrii corului „Mica Pastorală” din cadrul unităţii de învăţâmânt. De altfel, la Colegiul Pedagogic Focşani a fost dedicată lui Mihai Eminescu întreaga zi. „Pe parcursul zilei, toţi diriginţii au ţinut la clasele lor activităţi cu şi despre Eminescu, părintele limbii române.

Profesorii le-au prezentat copiilor activitatea şi creaţia poetului, s-au cântat, cu multă dragoste, creaţiile lirice ale poetului puse pe muzică de compozitorii noştri şi fiecare profesor a făcut astfel încât aceste momente să se ridice la adevărata măreţie a poetului. La prânz, împreună cu corul liceului, am organizat un concert de cântece şi poezie în care am inserat, printre cântecele pe texte de Eminescu, şi cântece patriotice care sunt în armonie cu trăirile poetului.

Pentru că Eminescu nu a fost altceva decât un patriot, un model în a-şi iubi ţara şi a arăta rădăcinile neamului românesc, creativitatea şi frumuseţea sufletului românesc. De asemenea, am ascultat poeziile lui Eminescu recitate în limbi străine, în engleză, în franceză, spaniolă, italiană, greacă sau latină, pregătite de copiii care studiază aceste limbi la clasă. În felul acesta am ţinut să subliniem şi universalitatea lui Mihai Eminescu, care este, dincolo de a fi poetul nostru naţional, şi universal”, a declarat dirijorul corului „Mica Pastorală”, profesorul de muzică Dumitru Săndulachi.

„Sara pe deal”, „Pe lângă plopii fără soţ”, „Revedere”, „Mai am un singur dor”, „Floare albastră”, „De ce nu vii” şi altele se numără printre poeziile care au fost cântate sau recitate în faţa colegilor, iar elevii spun că s-a muncit mult pentru buna reuşită a acestui eveniment. „Noi, elevii, am muncit foarte mult pentru acest eveniment. Am venit zilnic, înaintea orelor, să repetăm, am muncit mult pentru a ajunge la rezultatele pe care ni le dorim.

Scopul evenimentului este acela de a le arăta tuturor colegilor noştri, chiar dacă nu fac parte din corul liceului, importanţa poetului Mihai Eminescu. Consider că Eminescu ocupă un loc foarte important în sufletele noastre şi ar trebui să rămână acolo pentru totdeauna”, a spus Mădălina Nişcoveanu, elevă în clasa a XI-a. În Focşani, Ziua Culturii Naţionale a fost marcată în toate unităţile de învăţâmânt, dar şi de autorităţile publice locale sau judeţene. (…)

(autor: Dana Lepădatu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?