Una dintre cele mai importante tradiții care se ține înaintea Crăciunului, mai precis în data de 20 decembrie, este Ignatul sau tăierea porcului. Alaiul sărbătorilor de iarnă, care se întinde pe parcursul a trei săptămâni, începe în 20 decembrie cu Sărbătoarea Ignatului.
În religia creștin-ortodoxă este prăznuit, în această zi, Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu, urmaș al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei și ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Dacii sacrificau porcul ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de iarnă (ziua de 21 decembrie). Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească şi Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii şi a vieţii. Sacrificarea porcului se face după un adevărat ritual, care diferă de la o zonă la alta. În desfășurarea sacrificării porcului se respectau anumite condiții de timp și spațiu.
Sacrificarea nu putea fi începută înainte de ivirea zorilor și nici nu putea depăși apusul soarelui. Trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ține la distanță, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuțile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat și stropit cu apă sfințită sau cu apă neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate.
În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toți membrii ei, iar pentru copii este un prilej de veselie și joacă. De cu seară, oamenii pregătesc câteva cuțite bine ascuțite, o butelie de gaz sau paie — pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină și șoric. Porcul sacrificat se aşează cu faţa către răsărit şi se acoperă cu paie cărora li se dă foc. În acest timp, cei prezenţi primesc câte un pahar de ţuică sau vin fiert. Se adaugă paie până ce părul de pe porc este ars, după care se trece la pârlit fie cu forja (un fel de butelie în care se pun pun lemne uscate şi care este acţionată electric sau manual), sau cu butelia de la aragaz.
După ce a fost pârlit timp de aproape două ore, animalul se udă cu apă şi se dă cu sare, pentru ca apoi să fie pus pe o masă şi acoperit cu o pătură, lăsându-se câteva minute să se aburească. Se spune că românul știe să folosească fiecare bucată din porc, mai mult decât orice nație din lume care mănâncă acest fel de carne. Începând de la urechi și până la coadă, mâncate de obicei de copii, la carnea macră și slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea tocată, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele din care toți vor degusta la masa din ziua Nașterii Domnului. După tranşarea şi sortarea cărnii, gospodina casei pregăteşte o masă – numită tradiţional „pomana porcului” – pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea animalului. Ea prăjeşte, într-un ceaun ori o cratiţă mare, carne tăiată din toate părţile porcului şi face o mămăligă mare, să ajungă pentru toţi mesenii. De obicei, masa cu „pomana porcului” se aşează în curte, unde oamenii mănâncă în picioare şi beau ţuică fiartă. Deşi Ignatul cade întotdeauna în postul Crăciunului, obiceiurile şi tradiţiile românilor sunt foarte puternic înrădăcinate şi uneori sunt încălcate regulile stricte impuse de Biserică în ceea ce priveşte postul.
Folcloristul Petru Caraman, scrie AGERPRES, considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul era considerat drept o întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou. Însă este vorba despre un „transfer” al obiceiului/tradiţiei – de la data la care se celebra iniţial anul nou în lumea romană (începutul primăverii, al semănatului, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii), precizează sursa amintită.
