Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Consiliul Județean Vrancea se reunește în ședință ordinară

Consiliul Județean Vrancea se reunește azi în ședință ordinară, pe ordinea de zi aflându-se 13 proiecte de hotărâre inițiate de președintele Cătălin Toma. Astfel, plenul Consiliului Județean va dezbate următoarele proiecte de hotărâre: Stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole necesare evaluării în lei a veniturilor din arenda exprimată în natură şi a prețului mediu/ tonă masă verde pentru anul 2024; Actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Reabilitare energetică și lucrări conexe Centrul de zi de recuperare și reabilitare copii cu dizabilități, Corp C1, C2, C3, C4”; Aprobarea documentației tehnico-economice la faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție şi a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Consolidarea, modernizarea și dotarea imobilului ,,Casa Duiliu Zamfirescu” com. Vîrteșcoiu, județul Vrancea Cod LMI VN-II-B-21191”;

Emiterea și atribuirea licențelor de traseu provizorii, stabilirea tarifelor de călătorie provizorii și atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate operatorului de transport declarat câștigător în urma procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de intenție din data de 15.06.2023, pentru grupa de trasee aferente lotului nr.17 din Programul județean de transport public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2023-2029; Transmiterea din administrarea Consiliului Județean Vrancea, în administrarea Consiliului Local Măicănești a sectorului de drum județean DJ 204B de la km 1+570 la km 2+700, pe o perioadă de 24 luni;

Neexercitatea dreptului de preempțiune la vânzarea imobilului monument istoric Casa Huianu, cod LMI VN-II-m-B-06410, situat în Municipiul Focșni, str. Comisia Centrala nr. 1; Modificarea organigramei societății PARC INDUSTRIAL VRANCEA SRL. De asemenea, plenul Consiliului Județean va mai decide asupra unor proiecte de hotărâre ce vizează aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare şi funcționare pentru Muzeul Vrancei, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea.

Pe ordinea de zi se mai află și proiectele de hotărâre privind stabilirea organigramei, statului de funcții, numărul de personal și a Regulamentului de organizare și funcționare pentru Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea, dar și aprobarea rectificării bugetelor proprii ale Județului Vrancea pentru finanțarea Unității Administrativ – Teritoriale Județul Vrancea şi a instituțiilor publice de sub autoritatea Consiliului Județean Vrancea, pe anul 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?