Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Protestul angajaţilor Caselor de Asigurări de Sănătate a fost anulat

Protestul angajaţilor Caselor Naţionale de Asigurări de Sănătate, ce trebuia să aibă loc începând cu ora 12:00 în Piaţa Victoriei, a fost anulat, ca urmare a adoptării în Parlament a proiectului de lege ce viza majorarea salariilor, au anunţat reprezentanţii Blocului Naţional Sindical.

Angajaţii CNAS anunţaseră protest deoarece nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent. „BNS, FSCAS şi conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituţie, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecţiilor salariale, în condiţiile în care salariaţii din aceste instituţii nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent! Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituţia a funcţionat la capacitate maximă cu toţi salariaţii săi pentru a putea să asigure finanţările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicaţi. Deşi proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiţi miniştri şi parlamentari au intervenit prin amendamente pentru alte tipuri de categorii de salariaţi din sectorul de sănătate publică (nu puţini la număr), ce nu erau vizaţi de proiectul legii. În aceste condiţii, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie a.c), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaţilor (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente”, se menţiona într-un comunicat al BNS.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care se majorează veniturile personalului de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. S-au înregistrat 203 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 55 abţineri. Deputaţii au introdus mai multe amendamente în acest sens la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii. Potrivit noilor prevederi, salariul şi celelalte drepturi ale personalului CNAS şi al caselor de asigurări se vor stabili „la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului”.

Angajaţii Caselor de asigurări de sănătate vor începe de marţi efectuarea plăţilor pentru spitale, servicii medicale şi medicamente, a anunţat preşedintele CNAS, Andrei Baciu. El a susţinut că a fost reparată „o inechitate”, în condiţiile în care „profesionişti din domeniul asigurărilor sociale de sănătate câştigau mult mai puţin decât angajaţi din alte instituţii cu funcţii similare”. „Un sistem nu poate fi cu adevărat performant şi eficient fără oameni profesionişti şi motivaţi. Este un proces început de câteva luni de zile care se finalizează într-o perioadă plină de provocări, însă orice amânare a soluţionării ar fi echivalat cu un blocaj”, a transmis preşedintele CNAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?