Medicina muncii pentru deținuții din Penitenciarul Focșani

0
520

3.500 lei este suma pe care a estimat-o Penitenciarul Focșani că ar fi suficientă pentru servicii de medicina muncii pentru deținuți. În total, ar fi vorba despre 93 de deținuți, care prestează activități lucrative în penitenciar – în sectorul alimentar 20 de persoane, la hidrofor/ decantor – tura de noapte – 10 persoane, 8 la tâmplărie, 5 la spălătorie, și tot câte 5 la zootehnie și centrala termică – tura de noapte. Cei mai mulți sunt însă muncitorii necalificați – 40. Aceasta în condițiile în care numărul deținuților încarcerați la Mândrești este de ordinul a câtorva sute – potrivit site-ului oficial, pe 8 noiembrie 2023 erau 399 persoane private de libertate.

În tabelul întocmit de reprezentanții unității de detenție se arată că trebuie efectuate investigații medicale conform legislației specifice, adică „examen clinic general pe aparate și sisteme” și „analiza dosarului medical, cu stabilirea apritudinii în muncă și eliberarea fișei de aptitudine”. În plus, în funcțiile de locurile în care deținuții vizați prestează activități, se solicită efectuarea fie unor teste de glicemie, EKG, spirometrie și audiometrie. „Serviciile se vor presta în decursul lunii noiembrie, iar planificarea acestora se va stabili de comun acord cu reprezentanții unității. La momentul prezentării cadrelor medicale la sediul unității noastre, acestea se vor supune regulilor de acces în penitenciar”, este solicitarea reprezentanților Penitenciarului Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here