Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Antrenorii şi patru dintre campionii mondiali la minifotbal, întâmpinaţi de fani la Târgu Mureş

Patru dintre componenţii echipei naţionale de minifotbal a României, Andrei Balea, Bogdan Covaci, Ionuţ Neacşa şi Mircea Ungur, alături de selecţionerul Virgil Bejenaru şi secundul László Klein, au fost întâmpinaţi de fani, marţi seara, la Târgu Mureş, în cadrul unei ceremonii organizate la Sala Sporturilor. „Pare incredibil, dar m-am frecat bine la ochi şi totuşi este adevărat, băieţii au făcut o minune. Am muncit pentru asta, am început cu un nucleu de bază din 2019 şi am pus om cu om, piatră cu piatră şi caracter cu caracter, până am ajuns să sudăm un lot care nu putea fi învins de nimeni, aţi văzut, nici măcar de Kazahstan, care se credeau învingători. Dar pe noi, pe români, nu ne poţi pune la pământ (…). La loviturile de departajare eu m-am pus în genunchi, într-un colţ, şi i-am mulţumit lui Dumnezeu, ştiam că o să câştigăm. Ştiam că dacă m-a dus acolo, în situaţia să revin prima dată în viaţa mea de la 0-2, (…) îmi va da acest acest trofeu suprem, mi-l va da mie şi băieţilor, dar mi s-a părut foarte, foarte lungă aşteptarea. Credeţi-mă, erau oamenii de Azerbaidjan şi arabi care m-au văzut în genunchi făcând un semnul crucii – deşi la început pentru ei nu era ceva normal – mulţi dintre ei când am văzut pasiunea şi dorinţa mea şi faptul că nu renunţ, au trecut de partea mea şi nu ştiu dacă nu se rugau şi ei cu mine”, a declarat selecţionerul naţionalei de minifotbal, Virgil Bejenaru.

Jucătorul Mircea Ciprian Ungur a arătat, la rândul său, că această Cupă Mondială a avut o serie de momente cheie pentru români. „A fost o competiţie foarte frumoasă şi grea pentru noi, cu o temperatură foarte ridicată cu care noi nu eram obişnuiţi, dar am format o adevărată familie acolo şi am reuşit să ieşim campioni mondiali, lucru pe care ni l-am dorit de la început. Noi nu am mers la acest Campionat Mondial să facem act de prezenţă, ne-am dorit să obţinem primul titlu mondial pentru ţara noastră. Ştiam în ce grupă suntem şi ce fel de adversari avem, dar cu ajutorul domnului Virgil Bejenaru şi al echipei am reuşit să trecem peste toate obstacolele întâlnite pe parcursul acestui Campionat Mondial şi să-l câştigăm, în cele din urmă. Din punctul meu de vedere, cel mai greu meci mi s-a părut cel cu Statele Unite ale Americii. Era un meci în care noi eram deja calificaţi, dar voiam, în acelaşi timp, să terminăm pe locul întâi în grupă pentru a ne face un parcurs mai uşor mai departe. Dar un meci cu însemnătate mai mare pentru mine a fost cel cu Ungaria, ţinând cont de ‘rivalitatea’ dintre cele două ţări şi, bineînţeles, finala cu o miză foarte mare pentru noi şi cu foarte, foarte multe emoţii”, a spus Mircea Ciprian Ungur.

Portarul Ionuţ Neacşa, care este din Mediaş, dar activează la echipa Nova Vita Târgu Mureş, a spus că a fost selecţionat în echipa naţională de minifotbal în anul 2022, fiind convocat la toate pregătirile, iar faptul că acum este campion mondial i se pare ceva extraordinar. „Când am ridicat cupa de campion mondial … nu am cuvinte să vă descriu o fericire enormă. Eram foarte mândri că am reuşit să câştigăm Campionatul Mondial, să aducem o bucurie românilor. Ne-am simţit şi noi mândri că suntem români şi vă daţi seama că e o bucurie enormă care nu se trăieşte în fiecare zi. Pentru noi a fost ceva extraordinar”, a declarat Ionuţ Neacşa. Manifestarea a fost organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Mureş, la aceasta participând şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Thomas Moldovan, prefectul judeţului Mureş, Ciprian Dobre, şi viceprimarul din Târgu Mureş, Portik Vilmos.

Echipa României a câştigat în premieră, în urmă cu câteva zile, Cupa Mondială de minifotbal, în Emiratele Arabe Unite, după o victorie dramatică în finala cu Kazahstanul, cu scorul de 12-11, la loviturile de departajare. Din lotul României au făcut parte Ionuţ Neacşa (34 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Dragoş Niţu (28 ani, Reggio Liriada Braşov) – portari, Alexandru Bourceanu (38 ani, Ajax Dulcisimo Galaţi), Vasile Pop (32 ani, Sam Vig CCM Bistriţa), Mircea Popa (35 ani, Juventus Sibiu), Andrei Balea (30 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Mircea Ungur (34 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Andrei Nemiţanu (30 ani, Glissando Timişoara), Vlad Mocanu (24 ani, Premier Iaşi), Bogdan Covaci (34 ani, Sam Vig CCM Bistriţa), Andrei Ferik (25 ani, Bad Boys Oradea), Saron Chirică (30 ani, Old Boys Bucureşti), Marius Balogh (23 ani, Bad Boys Oradea), Andrei Şumălan (29 ani, Bad Boys Oradea), Gabriel Dumitraşcu (23 ani, Chedra TAX Ploieşti) – jucători de câmp. Staff-ul a fost format din Virgil Bejenaru – antrenor principal, Laszlo Klein – antrenor secund, Dan Ştefan Cojocaru – manager, Cristian Lupu – director tehnic, Emil Cotenescu – medic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?