Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Polițistul din Adjud prins drogat la volanul autospecialei MAI, obligat să muncească în folosul comunității – la primărie sau la biserică

Clemență a instanței în cazul polițistului din Adjud prins drogat la volanul autospecialei MAI în august anul trecut, sentința pe fond în dosarul acestuia fiind de amânare a aplicării pedepsei. Scuza agentului de poliție a fost aceea că trăsese câteva fumuri din țigări cu cannabis în concediu, explicație luată în serios de instanță, astfel că, la 6 luni de la trimiterea acestuia în judecată, soluția a fost ca, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, inculpatul să fie condamnat la un an închisoare. „(…) amână aplicarea pedepsei (…) pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. (…) impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Municipiului Adjud, judeţul Vrancea, sau la Biserica „Sf. Nicolae” din Municipiul Adjud, sat Adjudul Vechi, judeţul Vrancea, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se mai precizează în sentință.

Trimiterea în judecată a agentului de poliție venea la câteva luni de când chiar colegii acestuia îl trăseseră pe dreapta, în august 2022, în jurul orei 00.00, în momentul în care omul legii conducea autospeciala MAI, fiind în exercițiul atribuțiilor de serviciu pe Drumul Naţional 11 A, la intersecția cu DJ 119 J. Din ce se arată în rechizitoriul preluat în motivarea instanței publicată pe rejust.ro, existau suspiciuni privind faptul că polițistul de 29 de ani era pe substanțe psihoactive, iar investigațiile ulterioare aveau să confirme că acesta consumase cannabis. Însă inițial, după testarea cu Drugtest, rezultatul fusese pozitiv la cannabis și cocaină. Potrivit procedurii, după testare, polițistul a fost condus la spital, unde i s-a efectuat un test preliminar la ora 02.00, însă aparatul a indicat eroare. Ulterior, după jumătate de oră, i-a fost prelevată proba de sânge, dar și proba de urină.

Încă de la acel moment, polițistul a explicat că ar fi fumat două țigări cu cannabis în perioada 14 – 15 august 2022, în concediu. La distanță de aproape o lună, în probele analizate s-au pus în evidență substanță activă cannabis și metabolit cocaină, iar ulterior alte expertize au sugerat că acesta se afla sub influența cannabisului, care ar fi echivalentă cu incapacitatea de a conduce un autovehicul corespunzătoare unei alcoolemii de 1,1 g/l. Totodată, s-a apreciat că polițistul nu se afla sub influența cocainei. Reluând explicațiile date în seara în care fusese testat, ca suspect, agentul de poliție a recunoscut că a consumat cannabis, sub formă de țigări, două zile la rând. Ba chiar a punctat că, odată revenit din concediu, a povestit la serviciu unor colegi că, timp de câteva zile, „în urma consumului de substanțe psihoactive a avut o stare de bine, pe care nu a mai trăit-o niciodată, în combinație cu alcoolul”.

Aceasta probabil s-a vrut probabil o explicație privind faptul că proprii colegi îl opriseră, însă polițistul a susținut că episodul din concediu a fost singular. „Potrivit adresei IML (…), în funcție de consumul cannabisului, ocazional sau regulat, de doza administrată și de toleranța persoanei, substanța psihoactivă poate persista în organism de la câteva ore până la câteva zile”, se întărea oficial varianta inculpatului.

Însă la dosar s-a mai adus și o altă probă: „Conform istoricului sancțiunilor la regimul rutier, la data de 23.08.2022 inculpatul a fost sancționat pentru prioritate/ depășire și accident soldat cu pagube. S-a menționat în acest sens în rechizitoriu că este foarte probabil ca la acel moment inculpatul să se fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, având în vedere că, potrivit declarațiilor lui, era și mai aproape de momentul consumului de cannabis”.

Totodată, în cauză a fost depusă și o caracterizare din partea angajatorului, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, nu tocmai favorabilă. Astfel, din document „rezultă în esență că inculpatul agentul de poliție, deși s-a integrat bine în colectiv, nu a dovedit tot timpul inițiativă și implicare în activitățile profesionale, dând de foarte multe ori dovadă de indiferență în colaborarea cu celelalte compartimente și o lipsă de preocupare în completarea cunoștințelor profesionale. S-a precizat că inculpatul a obținut rezultate mediocre la principalii indicatori de performanță ai subunității, este o fire laconică, are tendința de a analiza superficial activitățile desfășurate precum și soluționarea acesteia.

S-a menționat că în perioada (…), inculpatul, în urma mai multor cercetări disciplinare interne a fost sancționat cu „mustrare scrisă”, în speranța că va învăța din greșelile comise și își va corecta atitudinea față de atribuțiile de serviciu și instituție. S-a mai arătat că în luna februarie 2023, inculpatul agent de poliție (…) a fost pus la Dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, ca urmare a aducerii la cunoștință a calității de inculpat în dosarul penal (…), pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (…), fiindu-i retrasă și desemnarea ca organ de cercetare al poliției judiciare”.

Sursa foto: Kindel Media – https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?