Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Un băiețel, mutilat pe viață după un accident rutier; șoferul vinovat l-a dus la spital, după care s-a ascuns

Un șofer acum în vârstă de 25 de ani este judecat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în urma unui eveniment rutier pe care l-a provocat în Liești, comuna Slobozia Bradului. S-a întâmplat la finele lunii mai 2021, când, potrivit rechizitoriului, inculpatul, aflat la volanul unei autoutilitare, având o viteză peste limita legală, a acroșat un băiețel care pe atunci avea 5 ani. Puștiul ieșise dintr-o curte şi a traversat strada în fugă lentă, prin loc nepermis, fără să vadă autoutilitara aflată dincolo de o curbă şi în vale. După impact, băiețelul a fost proiectat sub partea frontală a unui autoturism parcat. Imediat după accident, inculpatul, împreună cu familia băiețelului l-au dus pe puști la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, după care… s-a ascuns.

În urma primelor examinări medicale, puștiul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, fiind deja în comă, astfel că de la Spitalul Județean a fost transferat la București, la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. Ulterior, s-a stabilit că băiețelul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale, prezentând deficit motor frust hemicorp drept post traumatism cranio-cerebral grav, ce constituie infirmitate fizică, şi i-a fost pusă viaţa în primejdie. Ancheta deja pornise la momentul în care victima ajunsese la urgențe, însă șoferul a fost greu de găsit. Potrivit rechizitoriului, inculpatul nu s-a întors la locul producerii accidentului şi nici nu a sesizat organele de poliţie cu privire la producerea evenimentului rutier, ascunzându-se în spatele spitalului timp de aproximativ 40 de minute, fiind însă identificat de organele de poliţie în aceeași seară, în jurul orei 22.40.

La distanță de aproape doi ani, bărbatul a fost trimis în judecată, iar în procedura de cameră preliminară nu a formulat cereri şi excepţii, astfel că judecătorul de cameră preliminară a reținut că actul de sesizare a instanţei a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale: „(…) constată competenţa teritorială şi materială a Judecătoriei Focşani, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul (…) Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani emis la data de 09.05.2023, privind pe inculpatul (…), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă (…) şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (…), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul (…)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?