Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

O staţie de pompieri va fi înființată în comuna Dumitrești

O staţie de pompieri va fi înființată în comuna Dumitrești și va deservi atât comuna Dumitreşti, cât şi mai multe localități din jur, printre care Bordești, Chiojdeni, Jitia, Vintileasca. Astfel, aceste localități vor putea beneficia de intervenţii rapide ale autospecialelor de pompieri în caz de incendiu, inundaţii sau accidente rutiere.

Guvernul României, condus de premierul PSD Marcel Ciolacu, a votat în ședința de joi transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Comunei Dumitreşti, judeţul Vrancea, privind adoptarea unei hotărâri pentru trecerea unui teren din domeniul public al comunei în domeniul public al statului, teren necesar pentru construcția unui sediu în care să funcționeze o subunitate de pompieri în subordinea Inspectoratul pentru Situații de Urgentă “Anghel Saligny” Vrancea.
Demersul este justificat de faptul că diversitatea şi dinamica situaţiilor de urgență necesită identificarea şi adaptarea unor măsuri adecvate de răspuns. Prin dispunerea în teritoriu a subunităților aparținând ISU Vrancea, intervenția este asigurată în condiții optime, însă, pentru minimizarea timpilor de intervenție şi, implicit, diminuarea ratei mortalității, a valorii pagubelor materiale și a consumului de resurse la intervenție este necesară crearea de noi subunități de intervenție, cu precădere în zonele rurale și montane ale județului.
În acest sens, Guvernul României prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (PDD), are în vedere construirea de noi subunități, cu infrastructura aferentă, dispuse astfel încât să se optimizeze timpul de răspuns în situații de urgență. În baza acestui proiect, a fost propusă crearea unei subunități în zona comunei Dumitrești, cu sediul în localitatea Dumitrești, care va acoperi un raion de intervenție din componența căruia fac parte 6 localități, cu o populație de 14.037 de locuitori și o suprafață de 345,6 km2.
„Viața și siguranța semenilor noștri sunt și rămân o prioritate, la fel ca și protejarea bunurilor din patrimoniul public și privat. Demersurile pe care le-am făcut încă din perioada primului mandat de prefect pentru modernizarea celor două secțiuni de drum național de pe Valea Râmnicului încep să se concretizeze. Specificul acestei zone cu un acces dificil pentru autospecialele de intervenție face absolut necesară înființarea la Dumitrești a acestei subunități care să poată interveni rapid în caz de incendiu, inundaţii, accidente rutiere, fie că vorbim despre situații de urgență din zonele locuite, despre incendii în fondul forestier sau despre accidente pe cele două drumuri naționale importante, DN 2N și DN 2R sau cele județene aferente, ori despre alunecări de teren”, a declarat prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?