Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

”Hanurile uitate ale Bucureştilor” – expoziţie tematică vernisată, vineri, la Palatul Suţu

Expoziţia tematică „Hanurile uitate ale Bucureştilor”, care prezintă captivanta poveste a unor hanuri bucureştene ridicate în secolele XVII – XIX, astăzi dispărute în mare parte, va fi vernisată vineri, la ora 18,00, la Palatul Suţu din Capitală. „Aşezate în inima târgurilor comerciale sau în apropierea lor, hanurile au impulsionat activitatea comercială şi meşteşugărească datorită fluxului de mărfuri sosite de peste hotare, fiind apreciate din acest punct de vedere drept veritabile bastioane ale comerţului. Spre deosebire de hanurile înşirate de-a lungul drumurilor, care serveau ca loc de popas pentru călătorii aflaţi în tranzit, cele din marile oraşe ofereau nu doar camere de închiriat, ci şi prăvălii şi pivniţe pentru vânzarea şi depozitarea mărfurilor negustoreşti”, au explicat cei doi curatori ai expoziţiei, dr. Raluca Moţei, arheolog la Biroul Istorie Veche şi Medievală, şi drd. Gabriel Constantin, muzeograf la Biroul Istorie Modernă şi Contemporană, Secţia Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti.

Bucureştiul ar fi avut circa 145 de hanuri, dar extrem de puţine şi-au lăsat amprenta în istorie, au precizat cei doi curatori. În general, hanurile erau numite după cel care le-a construit – Hanul Şerban Vodă, Hanul Constantin Vodă, Hanul lui Manuc, Hanul Damaris, Hanul Filipescu sau după mănăstirea căreia îi aparţineau – Sf. Gheorghe, Sf. Ioan cel Mare, Sf. Ecaterina, Sf. Spiridon. Unele purtau nume colocviale, precum porecla proprietarului – Hanul Înjugă Urs, Hanul lui Urlă-n Sus, numele zonei în care fusese construit – Hanul de la Băneasa, culoarea pereţilor – Hanul Roşu, Hanul Verde, Hanul Galben sau denumirea vreunui aspect caracteristic – Hanul cu Tei, se arată într-un comunicat al Muzeului Municipiului Bucureşti, transmis luni AGERPRES.

Potrivit acestuia, cercetările arheologice din ultimii ani din Bucureşti au scos la iveală structuri de zid şi materiale arheologice identificate ca aparţinând unor astfel de hanuri. Expoziţia include o parte din rezultatele acestor cercetări, puse în relaţie cu documente din epocă, însemnări, planuri, litografii, picturi, fotografii şi piese de colecţie, care împreună vor introduce vizitatorul în fascinantul univers al hanurilor bucureştene. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 25 august – 29 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?