Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Accident cu două autoutilitare, la Golești; un șofer a fost rănit

 

Un accident rutier a avut loc în această după-amiază în Golești, în dreptul primăriei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, au fost implicate două autoturisme și a rezultat ,,rănirea ușoară a unuia dintre șoferi”. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență ,,Sfântul Pantelimon” Focșani cu un traumatism de membru inferior.

Polițiștii vrânceni au transmis că, ,,la data de 21 august 2023, în jurul orei 13.51, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 2 E 85, dinspre Focșani către Cotești, la intersecția DN 2 – E 85 cu strada Oituz, nu a acordat prioritate unei autoutilitare, condusă de un bărbat, în vârstă de 63 ani, din județul Bacău, care se deplasa pe DN 2 E 85 dinspre Cotești către Focșani, intrând astfel în coliziune cu aceasta. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a celui de-al doilea conducător auto. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?