Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Expoziția Graiul lemnului, sâmbătă, la Galeriile de Artă

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează expoziția Graiul lemnului, în perioada 19 – 24 august 2023, la Galeriile de Artă Focșani. Vernisajul expoziției este sâmbătă, 19 august 2023, la ora 13.00. Evenimentul promovează arta prelucrării lemnului, în mod tradițional sau contemporan, lemnul fiind materialul ancestral folosit și prelucrat înaintea lutului. Arta cioplitului în lemn datează dinaintea artei olăritului, fiind unul din cele mai importante domenii ale artei populare. Expoziția prezintă diferite moduri de interpretare a prelucrării lemnului prin intermediul meșterilor populari ai Centrului Cultural Vrancea dar și a altor artiști vrânceni prezenți pe simeze.

Vor participa: Șerban Terțiu, com. Nereju – Tezaur Uman Viu – măști populare; Tudorița Lupașc, com. Nereju – crestături în lemn și obiecte de cult; Pavel Lupașc, com. Nereju – instrumente populare – fluier, ocarină ș.a. și măști populare; Manole Enache, com. Spulber – instrumente populare – bucium; Florin Cristea, com. Vizantea-Livezi; Valentin Lăduncă, com. Bolotești; Dorel Burdușa, com. Tulnici; Luca Florian, com. Vizantea-Livezi; Dănuț Ciubotaru, mun. Focșani.

Vă așteptăm cu mult drag!

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?