Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Motocicliști implicați în DOUĂ accidente rutiere, produse vineri în Vrancea

Un accident rutier s-a produs la Tulnici vineri, 11 august 2023, în urma căruia un bărbat aflat pe motocicletă a fost rănit și a ajuns la spital. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, evenimentul s-a produs la ora 9.56. „La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgență tip B 2 cu asistent și a preluat un bărbat în vârstă de 36 ani, conștient, cu politraumatism prin accident rutier. Victima a fost monitorizată și transportată la Spitalul Vidra, camera de gardă, de unde este direcționat către Spitalul Județean Focșani, Unitatea de Primiri Urgențe cu un echipaj SAJ de urgență”, a informat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea.

Un alt accident în care a fost implicată o motocicletă s-a produs tot vineri, la ora 17.47, în localitatea Bordeștii de Jos, a informat SAJ Vrancea. „La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgență tip B 2 cu asistent și a identificat o victimă de sex masculin, în vârstă de 30 ani, cu traumatism în regiunea lombară.” Potrivit comunicatului SAJ Vrancea, bărbatul a refuzat transportul la spital.

foto cu rol de prezentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?