Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

146 de copii și 63 părinți din Vrancea au participat la “Start în educație”

          146 de copii cu vârste între 3-6 ani și 63 părinți din 3 comunități defavorizate din județul Vrancea (din comunele Măicănești, Vizantea și Soveja) sunt beneficiari ai programului ”Start în educație” – cel mai amplu proiect de educație timpurie din România. În timpul acțiunilor desfășurate, atât copiii cât și părinții lor s-au bucurat de suportul necesar pentru a facilita accesul la educație în rândul preșcolarilor.

Copiii au primit câte un „Ghiozdănel cu viitor” – un pachet cu resurse educaționale potrivite nevoilor lor de dezvoltare: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală. “Ghiozdănel cu viitor” îi va ajuta pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală.

          “Proiectul a avut un impact pozitiv atât pentru preșcolari cât și pentru părinți, prin acele seminarii de educație parentală. Echipa a fost una profesionistă, care s-a dedicat implementării cu success a proiectului.” – Marsteanu Fănică, Director Școală, Vizantea Răzășească

La rândul lor, părinții au participat la ”Școala părinților–ateliere de educație parentală”, unde au primit informații și îndrumări valoroase menite să le ofere suport și să îi invețe cum să își susțină copiii în această etapă de dezvoltare. Începând cu luna august 2023, părinții vor putea găsi mai multe sfaturi și idei de activităţi, privind utilizarea resurselor din “Ghiozdănel cu viitor” împreună cu copiii lor, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație.

          “Am observat o dorință puternică din partea părinților de a învăța și de a se conecta cu alți părinți. În timpul sesiunilor am discutat despre importanța educației, atât pentru copii cât și pentru părinți, colaborarea strânsă între copil – părinte – cadru didactic, de la comunicarea eficientă cu copiii și gestionarea conflictelor, până la promovarea disciplinei pozitive și dezvoltarea sănătoasă a relației părinte-copil. Părinții participanți au fost activi și implicați, adresând întrebări pertinente și împărtășind experiențele lor personale. Întâlnirile nu doar că au oferit informații utile dar au adus împreună oameni cu perspective variate, încurajând dialogul și conexiunile autentice. Ca formator, sunt recunoscător că am avut șansa să fiu implicat în această experiență și să contribui la creșterea și dezvoltarea părinților și a comunităților în ansamblu.”Vasile Voicu,  Formator Școala Părinților

          Start în educație”, proiectderulat de Fundaţia World Vision România şi Fundaţia OMV Petrom, vine în sprijinul a 60.000 copii cu vârste între 3-6 ani și 10.000 de părinți, selectați din 500 de comunități defavorizate din toată țara. Prin acțiunile implementate, ”Start în educație” are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți, autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii privind dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor. (…)

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?