Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Peste 160 de șoferi testați cu aparatele etilotest și DrugTest, pe drumurile naționale din Vrancea

În perioada 24 – 27 iulie a.c., poliţiştii rutieri vrânceni au acţionat pe drumurile naționale din județ pentru reducerea numărului de accidente rutiere.

Accentul a fost pus pe prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau de substanțe psihoactive, precum și pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, controlându-se peste 400 de autovehicule.

În acest sens, pentru a reduce numărul de accidente rutiere produse pe fondul consumului de bauturi alcoolice sau de substanțe psihoactive, polițiștii au efectuat mai mult de 160 de testări cu aparatele etilotest și DrugTest.

Pentru diferitele abateri de la normele rutiere, au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală fiind de peste 27.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acțiunilor organizate pe linie rutieră, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii rutieri și reprezentantul Agenției Naționale Antidrog, au informat conducătorii auto cu privire la riscurile asociate conducerii unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

În concret, au fost aduse în atenția participanților la trafic noile modificări legislative, în sensul că șoferii care produc un accident soldat cu pierderi de vieţi, în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a drogurilor sau fără a deţine permis de conducere, vor fi condamnaţi la închisoare cu executare.

 

La data de 27 iulie 2023, ora 03.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud, în timp ce se aflau în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, au identificat pe strada Vasile Alecsandri din municipiu un bărbat, în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta are permisul de conducere ,,ANULAT” și se află sub control judiciar.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere unui vehicul fără permis de conducere.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?