Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

FOTO și VIDEO! UPDATE! Accident grav, soldat cu 4 răniți, în zona Cascadei Putna

Un grav accident a avut loc în această dimineață pe raza localității Lepșa, în zona Cascada Putnei. În accident au fost implicate două autovehicule, un autoturism și o autoutilitară. În urma coliziunii, patru persoane, printre care și copii, au fost accidentate grav. La fața locului se deplasează două ambulanțe și un echipaj SMURD și a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Brașov care urmează să ajungă în zonă pentru a prelua una dintre victime. „În acest moment (ora 10 -n.r.), polițiștii rutieri intervin la un apel 112, pe raza comunei Tulnici, zona Cascada Putnei, prin care a fost sesizată o coliziune intre două autovehicule”, a transmis Biroul de presă al IPJ Vrancea.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE! „În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a patru persoane, doi bărbați (conducătorii auto), o femeie și o minoră, în vârstă de 12 ani. Momentan, acestora li se acordă primele îngrijiri medicale, la fața locului”, a precizat Biroul de presă al IPJ Vrancea.

 

ISU Vrancea: Pompierii vrânceni intervin cu 4 echipaje, respectiv 2 ambulanțe SMURD, 1 autospecială de descarcerare și 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, la un accident rutier produs pe DN 2 D, pe raza localității Tulnici, în care au fost implicate 1 autoturism și 1 autoutilitară. În urma impactului dintre acestea au rezultat 4 victime, printre care și 2 copii minori. Pentru unul dintre copii, o fetiță de 12 ani, politraumatizată, în stare de inconștiență, a fost solicitat elicopterul SMURD de la Brașov. Situația este în dinamică, vom reveni cu informații.

UPDATE ISU Vrancea: În autoturism se afla o familie, formată din bărbat – 49 ani, femeie – 40 ani, fată -15 ani, fată-12 ani. În autoutilitară se afla doar șoferul 48 ani. Fata de 12 ani a fost predată elicopterului SMURD, în stare conștientă, fata de 15 ani și femeia de 40 ani au fost preluate de echipajele SMURD, iar șoferul autoutilitarei a fost preluat de un echipaj SAJ.

SAJ Vrancea: Astăzi, la ora 9.42, dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier în localitatea Tulnici, drumul spre Lepșa, două autoturisme implicate, 4 victime, dintre care două victime încarcerate. La solicitare s-au deplasat un echipaj SAJ tip B 1 cu medic, două echipaje Smurd, un elicopter Smurd din Brașov. Echipajul de pe elicopter a preluat o fetiță de 12 ani, conștientă, cu traumatism cranian, otoragie, și a transportat-o la Spitalul de urgență Brașov. Echipajul SAJ a preluat un bărbat conștient, de 48 ani, cu traumatism craniocerebral și l-a transportat la Spitalul Județean Focșani, Unitatea de Primiri Urgențe. Echipajul SMURD Vidra a preluat o fată conștientă, de 15 ani, cu traumatism cranian și a transportat-o la Spitalul Vidra, camera de gardă. Echipajul SMURD Panciu a preluat o victimă conștientă, sex feminin, în vârstă de 40 ani, cu traumatism de membru inferior și a transportat-o la Spitalul Vidra. Din Spitalul Vidra, victimele au fost preluate de echipaje de urgență SAJ Vrancea și transportate la Spitalul Județean Focșani, Unitatea de Primiri Urgențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?