Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Pompierii au intervenit la Adjud și Ruginești, în urma ploilor abundente și vijeliilor

În această seară, în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase – ploi abundente și vijelie, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud, în cooperare cu voluntarii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Adjud și Ruginești, au intervenit, în municipiul Adjud, pentru evacuarea apei din 10 curți și în comuna Ruginești , pentru înlăturarea unui copac căzut pe carosabil.
De asemenea, în urmă cu puțin timp, 1 echipaj de la Stația de Pompieri Panciu a intervenit cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă la un incendiu ce cuprinsese un autoturism aflat pe o stradă din orașul Panciu. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat în cel mai scurt timp, eliminându-se pericolul unei explozii, iar pagubele limitându-se doar la instalația de alimentare cu GPL din compartimentul motor al autoturismului.

ISU Vrancea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?