Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Deputatul Laurențiu Marin: Cumulul pensiei cu salariul la stat a fost interzis!

Deputatul Laurențiu Marin a declarat că Partidul Social Democrat rămâne consecvent și continuă inițiativele legislative menite să înlăture inechitățile sociale.
“Am votat astăzi, în ședinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat. Proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii, pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor și instituţiilor publice centrale şi locale, de a opta pentru continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu acordul angajatorului. Persoanele care au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă şi continuă activitatea pot opta oricând, la cerere, pentru reluarea plăţii pensiei şi încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu, după caz. Cererea de încetare a activităţii va fi depusă la unitatea angajatoare cu 30 de zile calendaristice înainte de data reluării plăţii drepturilor de pensie cuvenite. Adoptarea proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari și a proiectului de lege privind interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat vor aduce economii de cheltuieli importante la bugetul statului”, a precizat deputatul Laurențiu Marin.
Prevederile acestei legi nu vor fi aplicate:
– persoanelor alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;
– personalului didactic de predare din învăţământ pensionat, reîncadrat în condiţiile Legii educaţiei naţionale;
– personalului de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice;
– persoanelor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale care beneficiază de pensie de urmaş şi de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă;
– personalului de specialitate medico-sanitar din unităţile sanitare, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din instituţiile/autorităţile publice;
– asistenţilor maternali;
– persoanelor care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică;
– persoanelor care beneficiază de drepturi de autor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?