Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Primarul Misăilă: Precizări privind lucrările din Focșani, care creează disconfort

Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani:

În ultimele zile au apărut în spațiul public discuții despre lucrările efectuate de Primăria Municipiului Focșani în cadrul a două dintre cele mai mari proiecte europene aflate în implementare: ”Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale” și ”Reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Focșani”.
Aceste proiecte au fost gândite a fi implementate concomitent însă, din păcate, nu s-a putut respecta planul inițial întrucât anumite avize, în special pentru proiectul privind ”Reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Focșani”, au fost eliberate cu o întârziere foarte mare și în mod total nejustificat.
În mod concret, avizele necesare acestui proiect au fost eliberate de Electrica după nu mai puțin de NOUĂ LUNI de zile, timp în care nimeni din cadrul acestei instituții nu a binevoit să informeze Primăria Municipiului Focșani care sunt cauzele reale pentru această întârziere.
În toată această perioadă, celelalte lucrări, care ar fi trebuit corelate cu iluminatul public, au avansat, fiind contracte diferite și companii diferite care execută lucrările!
Deși Primăria Municipiului Focșani s-a implicat activ în gestionarea acestor proiecte, în speranța că poate, poate vor sosi și avizele de la Electrica, acestea nu au sosit, planul inițial fiind compromis.
În aceste condiții, lucrările din cadrul proiectului ”Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale” au avansat în unele zone, unde s-a și turnat beton pe aleile pietonale, tocmai pentru a diminua din disconfortul creat cetățenilor din Municipiul Focșani și a merge mai departe cu lucrările în alte zone.
Acum, când în sfârșit au fost emise și avizele necesare de către Electrica, constructorul care a câștigat licitația pe proiectul ”Reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Focșani” a fost nevoit să creeze anumite șanțuri pe porțiunile de trotuar sau de carosabil (acolo unde fusese turnat doar stratul intermediar de binder) pentru a introduce în subteran rețeaua de cabluri pentru iluminatul public.
Repetăm, este vorba despre un alt proiect și alt constructor!
Regretăm situația la care s-a ajuns și considerăm că focșănenii merită totodată să fie informați despre toate aceste împrejurări neprevăzute care au întârziat nepermis de mult lucrările, provocând, pe bună dreptate, nemulțumire și deranj cetățenilor, mai ales celor care locuiesc în zonele direct afectate.
Menționăm și cu această ocazie că Primăria Municipiului Focșani urmărește îndeaproape desfășurarea tuturor lucrărilor și anunțăm public faptul că TOATE acele lucrări neconforme vor fi REFĂCUTE, ori de câte ori este nevoie, pe CHELTUIALA CONSTRUCTORULUI până când vor ajunge să respecte întocmai proiectul și normele în vigoare.
Este și cazul lucrărilor pe care Electrica le desfășoară în acest moment în Municipiul Focșani pe trotuarul de pe strada Republicii sau pe străzile Vasile Pârvan și Panduri unde asfaltul proaspăt turnat de Primărie pe trotuare a fost tăiat de firma contractată de către furnizorul de electricitate.
În acest caz firma SC El Marp Company SRL a fost notificată să remedieze și să aducă la starea inițială, în mod corespunzător, toate suprafețele de carosabil afectate.
De asemenea, Poliția Locală a amendat cu 9.000 lei firma care a efectuat lucrări pentru Electrica, deoarece nu avea Autorizație de Construcție eliberată de Primăria Municipiului Focșani iar DDSP Focșani a formulat o sesizare penală tot pe numele acestei companii pentru distrugerea domeniului public.
*
Sursa text și foto: Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?