Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Polițiști prezenți la colegiile Cuza și Asachi, de Ziua Porților Deschise

Poliţiştii Biroului Siguranță Școlară și ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Vrancea au participat în perioada 8-9 mai a.c. la activitățile de tipul „Ziua Porților Deschise”, organizate la nivelul Colegiului Național “Alexandru Ioan Cuza” și al Colegiului Tehnic “Gheorghe Asachi” din municipiul Focșani. Principalele teme de discuție au fost prevenirea comportamentelor de risc (violenţă, consum de alcool, droguri) la vârsta adolescenţei, prin oferirea de informaţii care să permită creşterea nivelului de educare şi conştientizare a populaţiei şcolare de nivel liceal, în vederea adoptării unor comportamente prosociale. Obiectivul principal al polițiștilor a fost cel de creştere a nivelului de informare, educare şi conştientizare cu privire la consumul de droguri a adolescenţilor prezenți la activitate. Poliţiştii au discutat cu elevii, oferindu-le sfaturi şi răspunsuri la întrebări, discuţiile fiind interactive şi de interes pentru beneficiari, cu această ocazie fiind desfăşurate jocuri de rol şi demonstraţii.

Comunicat de presă, IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?