Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Fotbal județean – 18 goluri pe stadionul din Adjud!

 

  • CSM Adjud 1946 – Tractorul Nănești 11-0; Trotușul Ruginești – Victoria Gugești 0-7

Adjudenii amatori de fotbal au putut vedea la ei acasă un veritabil festival de goluri la finalul săptămânii trecute. Sâmbătă, pe stadionul municipal, CSM 1946, cu orgoliul rănit după egalul de la Mărășești care a scos-o din lupta pentru titlul de campioană a Vrancei, i-a umplut cu goluri remorca Tractorului din Nănești. Golgeterul meciului – și al campionatului, Agbleta a marcat de 7 ori! Duminică, pe același stadion, vecinii Adjudului, fotbaliștii de la Trotușul Ruginești, au încercat să oprească din cursă pe Victoria Gugești. O primă repriză au și reușit, pentru că la pauză era scor alb. În repriza a doua, chiar și fără cel mai bun marcator al lor, Costin, oaspeții au încris de 7 ori și au arătat că nu lasă garda jos indiferent de adversar! În celelalte partide ale etapei au fost înregistrate rezultate normale, fără implicații înt-un clasament în care, după 18 etape, echipele sunt așezate cam așa cum era previzibil la începutul competiției. În etapa următoare, sunt de urmărit jocurile de le Homocea, unde merge FC Panciu și cel de la Ciorăști, dintre CSM Adjud 1946 și fosta campioană a Vrancei, Sportul. Nu cred, însă că adjudenii vor repeta episodul Mărășești!

FC Panciu – CSC Dumbrăveni 4-1. Au marcat Ciprian Dumitriu, Furduiu, Boris Niță, respectiv Apostolescu; Siretul Suraia – CSO Viitorul Mărășești 1-4. Au marcat Roman, respectiv Lechea – 2, Grigoraș și Strat; CSM Adjud 1946 – Tractorul Nănești 11-0. Au marcat Agbleta – 7, Istrate, Căruță, Mănăilă; CS Prosport – Sportul Ciorăști 0-3. (Nu s-a jucat); Trotușul Ruginești 1964 – Victoria Gugești 0-7. Au marcat Călin – 4, Isac, Petcu, Remus Popa: ACS Homocea – Voința Sihlea 5-1. Au marcat Făcăoară – 2, Adafini, Bulimar, Ifrim, respectiv Cosma.

Programul etapei viitoare

Sâmbătă, 13 mai,ora 17:00, Victoria Gugești – Prosport, CSO Viitorul Mărășești – CSC Dumbrăveni; ora 20:00, ACS Homocea – FC Panciu.

Duminică, 14 mai,ora 11:00, Voința Sihlea – Trotușul Ruginești 1964, Sportul Ciorăști – CSM Adjud 1946, Tractorul Nănești – Siretul Suraia.

Clasament:1. Victoria Gugești – 54 puncte; 2. CSM Adjud 1946 – 49 puncte; 3. FC Panciu – 40 puncte; 4. Sportul Ciorăști – 37 puncte; 5. CSO Viitorul Mărășești – 34 puncte; 6. ACS Homocea – 27 puncte; 7. CSC Dumbrăveni – 24 puncte; 8. Tractorul Nănești – 19 puncte; 9. Siretul Suraia – 18 puncte; 10. Trotușul Ruginești 1964 – 15 puncte; 11. Prosport – 3 puncte; 12. Voința Sihlea – zero puncte.

Sursa foto, facebook Victoria Gugești, facebook CSM Adjud 1946

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?