Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

A murit Mihaela Pantilimon, tânăra profesoară de religie a Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani

Doliu la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea Focșani” după ce, mult prea devreme, s-a stins din viață profesoara de religie Mihaela Pantilimon. Tristul anunț a fost făcut de colectivul de cadre didactice de la  Colegiul Cotea, printr-un anunț publicat pe pagina de Facebook a unității de învățământ focșănene:

„Deplângem, cu profund regret, trecerea în eternitate a tinerei noastre colege, profesoară de religie, MIHAELA PANTILIMON.
Suntem alături de familia îndurerată!
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul ei blând!
Timpul pe pământ e finit… Eternitate în lumină, Mihaela!
Colectivul de cadre didactice ale Colegiului Tehnic «Valeriu D. Cotea» Focșani.”

Vestea morții Mihaelei Pantilimon a provocat durere în rândul celor care i-au fost alături, în timpul scurtei sale existențe, rudele, prietenii, colegii și, mai ales, elevii – toți cei care o vor avea de-acum aproape doar în amintiri. „Un om blând, minunat”, „un profesor sufletist”, „o persoană deosebită”, acestea sunt cuvintele prin care cei care au cunoscut-o o descriu pe tânăra profesoară Mihaela Pantilimon.

Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să o odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?