Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

GALERIE FOTO: Competiția de șah Prier – primele trei turnee

În perioada 3 – 20 aprilie, cu şahiştii care fac pregătire la CSM Focşani 2007, s-au desfăşurat primele trei turnee din cele cinci ale competiţiei „PRIER“. Primul turneu (3-12 aprilie) a fost rezervat numai fetelor de orice vârstă. Al doilea turneu (4-13 aprilie) a fost rezervat băieţilor şi fetelor sub 7 ani sau care au împlinit 7 ani în anul 2023 (U7). Al treilea turneu (10-20 aprilie) a adus la start băieţi şi fete sub 9 ani sau care au împlinit 9 ani în acest an (U9) la care s-au adăugat ca invitaţi ocupanţii primelor patru locuri de la U7. În cele trei turnee s-a jucat şah rapid, sistem ROBIN (fiecare cu fiecare), pe parcursul mai multor zile.

La primul turneu, rezervat fetelor, pe primele patru locuri s-au clasat în ordine: Hagiu Nectaria, Nistoroiu Sofia, Antofi Maria şi Bogiu Ana-Maria. Au mai participat, în ordine alfabetică: Dragomir Flavia-Andreea, Lemnaru Ingrid (de puţin timp venită la pregătire dar foarte promiţătoare), Necula Valentina (mezina întregului lot de pregătire) şi Şerban Eva-Teodora. Din păcate au lipsit şi de această dată multe fete. Dintre absente trei erau favorite la unul dintre primele locuri: Olteanu Anais-Andra, Cuciuc Andreea-Florina şi Dascălu Raluca. Fără a ştirbi din meritele primelor clasate de la acest ultim turneu, să arătăm că aceste ultime trei fete absente, în ordinea arătată mai sus, au urcat pe podium la competiţia UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE. Au mai fost câteva fete pe care nu le-am nominalizat deoarece au participat în câte o singură zi din toată perioada şi rezultatele lor nu au fost luate în calcul deoarece ar fi schimbat în mod nejustificat configuraţia finală a clasamentului. Facem o excepţie şi o nominalizăm pe micuţa, curajoasa şi inimoasa Beraru Antonia-Ştefania, participantă o singură zi, dar care a insistat să fie şi ea introdusă în concurs.

La al doilea turneu, U7, pe primele patru locuri s-au clasat în ordine: Ailincuţei David-Constantin, Mihai Alexandru-Gabriel, Banu David-Andrei şi Stănescu Rareş-Petru. Au mai jucat, în ordine alfabetică: Apărece Rareş- Ştefan, Bocu Mihail, Bodiea Natan-Justinian, Caloian Ovidiu-Codrin, Dămăceanu Carol-Alexandru, Dragomir Flavia-Andreea, Lemnaru Ingrid, Necula Valentina, Sava Daniel şi Şerban Eva-Teodora. O singură zi, deci fără a i se lua în calcul rezultatele, a participat şi Cernica Tudor.

La al treilea turneu, U9, pe primele nouă locuri s-au clasat în ordine: Ailincuţei David-Constantin, Oţelea-Antonesi Mihai, Olariu Darius-Andrei, Lemnaru Ştefan, Pavel Darius-Andrei, Banu David-Andrei, Motoc Eric Mihai şi, la egalitate de puncte, Mihai Alexandru-Gabriel cu Stănescu Rareş Petru. Pe ceilalţi îi nominalizăm în ordine alfabetică: Antofi Maria-Antonia, Bogiu Ana-Maria, Corneanu Ştefan-Alin, Hagiu Nectaria, Nistoroiu Sofia şi Stratulat David-Ilarion. Acesta din urmă, lipsind mai multe zile în perioada desfăşurării turneului vârstei lui, a obţinut mai puţine puncte decât este valoarea lui reală. O singură zi a participat şi Necula Alex, fără a i se lua în calcul rezultatele. Primii cinci de la acest turneu au fost invitaţi să participe la al patrulea turneu, U12, care a început miercuri 19 aprilie şi se află în plină desfăşurare tot sistem ROBIN, pe parcursul mai multor zile. Din păcate, la acest turneu deocamdată nu participă fete. La sfârşitul lunii aprilie se va desfăşura în modalitatea tradiţională turneul OPEN, sistem elveţian, şah rapid, o singură zi, cu şahişti de peste 12 ani, cu invitaţi dintre cei mai buni de la turneul U12, dar şi dintre cei sub 12 care vin mai rar la pregătire şi nu pot astfel să joace turnee fluviu de genul fiecare cu fiecare pe parcursul mai multor zile. Organizatorii competiţiei PRIER au fost Mihai Strîmbu, şeful secţiei de şah de la CSM Focşani şi instructorul Anton Soare.

În luna mai şi la începutul lunii iunie vor fi cinci turnee sistem elveţian tradiţionale (unul dedicat Zilei Independenţei, unul Zilei Eroilor, unul la Adjud, unul la Bordeasca Veche – dedicat memoriei şahistului Nicolae Petrea şi unul dedicat Zilei Copilului), în consecinţă turneele fluviu nu se vor mai putea desfăşura pentru o perioadă. Să menţionăm că acestea şi-au atins scopul pe deplin pentru şahiştii iniţiaţi, în curs de perfecţionare şi avansaţi neconsacraţi, dar au fost foarte solicitante pentru organizatori.

Anton SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?