Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Medic sancționat cu scăderea salariului pentru comportament nepotrivit față de un pacient

O doctoriță din județ, medic primar în expertiză medicală a capacității de muncă (pe scurt, medicina muncii), a fost sancționată anul trecut după un incident reclamat de un vrâncean care intrase în cabinetul acesteia pentru evaluarea capacităţii de muncă și care a considerat că tratamentul nu fusese tocmai potrivit. În aceeași zi, pacientul a transmis o sesizare la Casa Județeană de Pensii Vrancea (CJP) în care povestea că doctorița avusese un comportament lipsit de profesionalism, iar în urma constituirii unei comisii de disciplină s-a decis că aceasta a comis abateri disciplinare, fiind propusă aplicarea unei sancţiuni constând în diminarea salariului cu 5% pe o perioadă de o lună.

De aici, doctorița a cerut ajutor instanței, pentru a schimba opinia și, implicit, pentru a anula sancțiunea, însă până în acest moment decizia CJP Vrancea a fost considerată corectă. Doctorița atrăgea însă atenția că decizia era nelegală din mai multe puncte de vedere, inclusiv acela că fusese avută în vedere o sancţionare anterioară cu avertisment, din anul 2013, în condiţiile în care a intervenit reabilitarea.

De altfel, cadrul medical a punctat și asupra faptului că abaterile disciplinare nu au fost demonstrate sau dovedite, totul bazându-se strict pe baza declaraţiei persoanei care a făcut sesizarea, nefiind adăugate şi alte mijloace de probă. În replică, CJP Vrancea a arătat însă că doctorița semnase nota explicativă fără obiecţiuni, că aceasta fusese reprezentată şi asistată de un avocat pe timpul audierii și că totul s-a făcut legal. Spre deosebire de varianta prezentată de cadrul medical, în sesizarea de la care plecase totul, se preciza că doctorița refuzase să se uite sau să-i verifice actele medicale prezentate de pacientul în cauză, „ignorându-le în totalitate, făcând afirmaţii denigratoare la adresa medicilor din cadrul Spitalului (…), având o atitudine şi un comportament necorespunzător din punct de vedere medical, lipsit de respect faţă de petent, pe care l-a jignit în timpul discuţiilor purtate în cabinet. Totodată, medicul expert a refuzat să înregistreze cererea pacientului şi să reţină, să primească documentele medicale (…), ba mai mult, contrar legii, a solicitat efectuarea de noi examene şi investigaţii medicale, prin impunerea și indicarea/ direcţionarea către anumiţi medici specialişti, cu arătarea și precizarea în concret a numelui medicilor, adresa clinicilor, numărul de telefon, menţiuni exprese făcute olograf pe suport de hârtie, cât și tehnoredactate şi ulterior înmânate pacientului pentru a se conforma”.

Citatul provine de pe rejust.ro, acolo unde a fost încărcată motivarea instanței atunci când a decis să respingă acțiunea doctoriței, în care aceasta detalia și că nu a existat o atitudine imparțială în ceea ce o privea, din partea comisiei de disciplină, opinia fiind deja formată „înainte de luarea deciziei, ca dovadă fiind „muștruluirea” reclamantei cu ocazia cercetării disciplinare”. „Reclamanta a arătat că scopul pentru care s-a prezentat pacientul (…) nu a fost acela al evaluării capacității de muncă, ci al unei consultații asupra actelor medicale pe care le poseda, fapt care este confirmat și în sesizarea scrisă depusă de acesta. De asemenea, reclamanta a arătat că nu a refuzat primirea actelor, ci a solicitat completarea investigațiilor iar la solicitarea pacientului i-a oferit informații în acest sens, fără a i le impune. Toate aceste apărări nu au fost analizate în niciun mod de către comisie și de către angajator”, se explica în acțiune.

Chiar și așa, tribunalul a reținut că susținerile reclamantei sunt nefondate: „Astfel, din cuprinsul notei explicative date de către reclamantă în cadrul cercetării disciplinare rezultă că aceasta a negat săvârșirea a 3 din cele patru acțiuni/ conduite imputate prin decizia de sancționare. În acest sens sunt răspunsurile consemnate de către reclamantă la întrebările cu nr. (…) privitoare la refuzul verificării actelor prezentate de petentul (…), privitoare la afirmații și gesturi de dispreț/ neîncredere față de medici din cadrul Spitalului (…), respectiv cu privire la jignirea petentului pe motiv că s-a vaccinat. (…) Simpla negare a faptei imputate în cadrul cercetării disciplinare nu poate fi încadrată în categoria „apărărilor” formulate de către salariat în cadrul cercetării disciplinare (…). Iar dacă simpla negare a faptei imputate ar face parte din categoria „apărărilor” (…), atunci „înlăturarea” unor astfel de apărări nu poate fi făcută altfel decât prin prezentarea argumentelor și probelor pe care angajatorul le are în vedere pentru a reține săvârșirea faptei/ faptelor imputate.

          Or în cuprinsul deciziei sunt indicate atât argumentele, cât și probele pe care le-a avut în vedere pârâta pentru a reține săvârșirea faptelor. (…) pe parcursul cercetării procesului de față au fost administrate probe din conținutul cărora rezultă săvârșirea de către reclamantă a faptelor imputate prin decizia de sancționare. Proba esențială care dovedește faptele imputate o constituie declarația martorului (…), persoană care s-a prezentat la reclamantă pentru a beneficia de a serviciile specifice domeniului profesional în cadrul căruia aceasta își exercită funcția și care a asistat nemijlocit la modalitatea în care reclamanta a acționat în exercitarea atribuțiilor profesionale. În acest sens, martorul a arătat că s-a prezentat la reclamantă pentru a fi expertizată capacitatea sa de muncă, iar nu pentru a întreba ce categorii de acte medicale i-ar fi necesare pentru a beneficia de o astfel de evaluare ori pentru a primi informații despre caracterul suficient al documentelor medicale pe care le avea asupra sa.

          De asemenea, martorul a prezentat în mod detaliat conținutul dialogului purtat cu reclamanta, arătând că aceasta nu i-a permis prezentarea ori depunerea/ lăsarea documentelor medicale pe care le avea asupra sa, ci doar i-a remis bilețele cu medici și cabinete/ unități sanitare la care să se adreseze pentru investigații medicale necesare în vederea prezentării ulterioare pentru evaluarea capacității de muncă. Totodată, martorul a confirmat și celelalte fapte imputate reclamantei prin decizia de sancționare. În raport de analiza efectuată mai sus (…) și reținând că niciunul dintre motivele de nulitate nu este întemeiat, Tribunalul reține că este nefondată cererea de anulare a deciziei de sancționare și, prin urmare, se va respinge ca nefondată contestația formulată”.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?